Winamp Logo
Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală Cover
Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală Profile

Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală

Roemeense, Social, 1 seizoen, 88 afleveringen, 3 dagen, 2 uur, 24 minuten
Over
Pătratul Roșu înseamnă două voci, două fronturi de dezbatere și un singur invitat. Acesta e primul podcast pe educație sexuală din România.
Episode Artwork

Ce înseamnă să suferi de endometrioză în România | Pătratul Roșu X Raluca

Pe 16 martie 2024, de la ora 14 la Victoriei, lupta contra endometriozei ajunge în stradă. Este atât un semnal de alarmă despre o boală tratată cu prea multă indiferență, cât și un reminder pentru miile de femei care suferă de ea că nu sunt singure. La marșul organizat sâmbătă sunt invitate toate persoanele interesate să susțină demersul, de la prieteni și parteneri la membri ai familiei. În pregătirea acestui moment, am vorbit cu Raluca Șușanu. Prima dată când a venit la Pătratul Roșu ne-a povestit cum a luptat peste 10 ani cu endometrioza. Acum, la trei ani distanță, este navigator de paciente și o sursă de informații pe care ar trebui să le afle femeile mai ales de la ginecologi. Dar pentru că acestea întârzie, deși e o problemă care nu poate și nu ar trebui ignorată am invitat-o să ne ajute cu răspunsuri la dileme. Mai ales că endometrioza este boala durerilor extreme, greu de diagnosticat, dificil de tratat, deosebit de frecventă, dar în mare parte necunoscută sau ignorată. Odată cu primul marș pentru lupta cu endometrioza, există și o serie de cereri pentru medici. Să diagnosticheze mai eficient, să creadă femeile când acuză dureri atroce, să le îndrume către experți care le pot ajuta, să existe protocoale pentru un management mai bun al bolii, dar și să fie redus numărul de operații inutile. Începe cu acest episod, informează-te și spune-le și altora despre endometrioză. Se poate mai bine.
12-3-202429 minuten, 30 seconden
Episode Artwork

Tot ce nu știai despre HPV | Pătratul Roșu X Ginecolog

Odată cu acest episod adăugăm un nou capitol informațiilor despre HPV și de ce e un virus care trebuie luat în serios, atât prin teste, cât și prin vaccinare. Deocamdată, doar vaccinul protejează împotriva cancerelor cauzate de HPV și poate fi făcut încă de la vârsta de 11 ani de toată lumea. Astfel am ajuns la discuția de acum cu Diana Mihai, medic primar Obstetrică Ginecologie. Am vorbit cu ea despre HPV și impactul acestui virus asupra sănătății organismului. Diana Mihai este și președinta și membru fondator al Societății Române de Estetică Ginecologică, asociație care are la bază restituirea funcționalității intime feminine prin diverse metode, cum ar fi laser vaginal, PRP sau stimulare electromagnetică. Multe dintre pacientele care au reușit să învingă cancerul de col rămân cu dureri și leziuni pe termen lung după operații sau radioterapie. Astfel de metode le ajută să-și recapete femininatea și sănătatea intimă. Pe parcursul conversației vei găsi răspunsuri la dileme precum de ce bărbații nu vor să se testeze de HPV, cât durează până se dezvoltă cancerul de la HPV, dar și cum poți contracta acest virus dincolo de scenariile la care poate te-ai gândit deja. Căile de transmitere sunt contactul sexual direct, cât și indirect prin mediile comune.
12-2-202428 minuten, 57 seconden
Episode Artwork

De ce e important vaccinul anti-HPV și cum îl faci | Pătratul Roșu X Medic de familie

Este un moment la fel de bun ca oricare altul să te preocupi de sănătate. Și de data asta e vorba mai ales de prevenție. Pentru acest episod am vorbit cu Daciana Toma, medic primar de medicină de familie în București și vicepreședintă a Societății Naționale de Medicina Familiei. Împreună cu ea am căutat răspunsuri la dileme general valabile despre vaccinarea anti-HPV. Cel mai des auzi, probabil, despre acest subiect când vine vorba de adolescente, eventual înaintea începerii vieții sexuale. Dar vaccinul anti-HPV este recomandat și femeilor din alte categorii de vârstă, dar și băieților și bărbaților. Discuția noastră cu Daciana Toma a venit la aproape 15 ani de când a fost demarată prima campanie de vaccinare anti-HPV. La acel moment a fost un eșec. Din 110.000 de eleve cu vârsta între 9 şi 11 ani, adică grupul-țintă pentru vaccinare, doar 2%, adică 2.600 de fete s-au vaccinat. Se poate însă mai bine. Și pentru asta știm că e nevoie de răspunsuri. Așa că am mers cu întrebările noastre, și întrebările ascultătorilor Pătratului Roșu, ca să le primim.
28-12-202332 minuten, 13 seconden
Episode Artwork

Lumea aplicațiilor de dating, cu sfaturi și povești de la voi | Pătratul Roșu

Tinder, Bumble, Hinge, OKCupid, speed dating sau matrimoniale — nu contează cum spui fenomenului, știi despre ce e vorba: cuplat. Cauți pe cineva care să fie acolo în momentele bune și proaste și să vezi cum se trăiește viața în doi (sau mai mulți, if that’s your thing). În ideea asta, și fără să fim experți, am adunat la un loc idei: de cum să fie mai bine, de unde zici stop și unde continui, dar și ce greșeli să nu faci pe aplicațiile de dating, că nu e doar despre tine. Aplicațiile de dating au făcut toată treaba asta mult mai dificilă. Te uiți și vezi zeci, sute, poate chiar mii de persoane. Profiluri mai mult sau mai puțin aranjate. Oameni care mint mai mult sau mai puțin. Conversații mai mult sau mai puțin inspirate. E greu, dacă nu îți setezi ce vrei, ce accepți și unde tragi linie. Nu accepta orice de la oricine și, în afară de asta, înarmează-te cu răbdare. Spune-ne pe Instagram sau Facebook părerile tale despre dating, poate chiar experiențe bune și proaste și ce ar putea învăța alții din ele. Nu are nimeni rețeta, nu e nimeni specialist, că fiecare trăiește altfel fiecare moment. Dar asupra unor lucruri convenim cu toții. Despre ele vrem să auzim de la tine. Și dacă tot suntem aici, dă episodul și altora să știe și ei.
28-11-202347 minuten, 37 seconden
Episode Artwork

Ce sunt tulburările de alimentație și cum se tratează | Pătratul Roșu X Raluca Chișcu

Tu ce relație ai cu mâncarea? Și aici nu e vorba dacă ești tipul de om care preferă salata de boeuf cu sau fără mazăre. Merge un pic mai departe întrebarea și capătă chiar forma: ai simțit vreodată că ești aproape de-a dezvolta o tulburare de alimentație sau chiar ai una? De la această problemă am pornit episodul de acum și am căutat răspunsuri. Ni le-a oferit Raluca Chișcu, psihologă și psihoterapeută specializată în tratamentul tulburărilor de alimentație. Alături de ea am încercat să aflăm cât de mult influențează viața unui individ apariția unei tulburări de alimentație și ce poți face ca să o tratezi. Și, da, există șanse de recuperare de 100%. În tot universul deciziilor mai dificile sau mai ușoare, suntem încrezători că am venit cu câteva răspunsuri acum. Poate nu pentru tine, dar uită-te la cei din jur și vezi că poate îi poți ajuta. Dă-le mai departe episodul și urmărește-ne pe Facebook și Instagram ca să ne zici direct ce ai vrea să afli de la următorii invitați.
14-11-202344 minuten, 10 seconden
Episode Artwork

Ce sunt kink-urile și cum poți să le explorezi | Pătratul Roșu X Kitty

Kitty Rea a revenit la Pătratul Roșu. Ea este sexolog și sex coach, dar și co-gazda podcastului Eropedia, unde explorează formele pe care le pot lua dorința și iubirea. În episodul de acum am intrat alături de ea în universul plăcerilor ca să afli mai multe despre kink și cum să descoperi ce ți se potrivește. Inclusiv cum ai putea începe să pui în practică. Desigur, la început, poate fi dificil să îți dai seama care sunt regulile lumii kinky, mai ales dacă cele mai multe lucruri și detalii le-ai văzut în filme porno sau pe internet. În lumea reală rămâne regula bunului simț și a consimțământului care să completeze dorința și curiozitatea. Cu Kitty am vorbit atât despre kink, fetisuri și felurile în care ajungem să ne manifestăm în universul dorințelor, cât și despre consimțământ și unde e trasă linia. Așa că bucură-te de acest moment și învață ceva nou despre tine sau lumea în care trăim.
24-10-202349 minuten, 30 seconden
Episode Artwork

De ce adulților le e rușine de sex, chiar dacă pare greu de crezut | Pătratul Roșu X Cristina

Cuvintele sunt mai mult decât par la prima vedere. De la ele pornim în acest episod și de ce ar trebui să dispară din discuțiile cu copiii eufemisme ca păsărică, cocoșel sau savarină. Oricât de nevinovate și gingașe pot părea, ele expun copiii și adulții care vor deveni unei lumi a abuzurilor și dublului mesaj. Ca să vedem cât de nocive pot fi cuvintele care par curate, politicoase, am vorbit cu Cristina Dinu-Popa. Ea e psihoterapeut cu experiență de 13 ani. Este, totodată, creatoarea programului „Cum le vorbim copiilor despre corp, sexualitate și relații?” și sunt multe lucruri care pot fi vorbite. Deschis, transparent, explicativ și util. Discuția cu Cristina vine și în contextul unei piese de teatru pe care o recomandăm atât adulților și adolescenților, cât și părinților. E vorba de „De unde vin adulții?”, o comedie creată în zece repetiții, în baza participării echipei artistice la programul de ghidaj creat de Cristina. Scenele din spectacol sunt concepute de actori, inspirate din imaginația și experiențele lor personale. Cu: Cătălin Coșarcă, Doina Antohi, Dan Murzea, Andreea Mateiu Regia: Mihaela Sîrbu Produs de: Monica Anastase Piesa are reprezentații pe 23, 25, 30 și 31 octombrie la unteatru, București. În ceea ce o privește pe Cristina, următoarea grupă de program va începe pe 9 noiembrie. Găsești mai multe detalii pe: cristinadinupopa.ro Pe noi ne găsești pe orice platformă de podcasting preferi, iar pe Instagram și Facebook ne poți spune ce teme ai vrea să abordăm.
3-10-202340 minuten
Episode Artwork

Ce înseamnă să fii gender fluid | Pătratul Roșu X Raj

Incluziune, non-binaritate, pronume preferate. Iată trei teme care au devenit mai prezente în discursul public în ultimii zece ani, iar în spatele lor e aceeași dorință: ca oamenii să fie mai liberi în cum sunt cu adevărat. De la ideea asta am pornit cu acest episod în care ne-a fost alături Raj. E o prezență des întâlnită la Pride, la evenimente ale comunității — de regulă pe scenă, cu un microfon în mână, MC. Raj a revenit la Pătratul Roșu, după primul episod tras în 2019. Am vorbit despre non-binaritate și fluiditate de gen. Discuția a atins însă și alte puncte importante din societatea de azi. Raj se caracterizează drept o persoană fluidă în gen, timp și spațiu, un amalgam de sentimente organizate, așa că sigur vei rămâne cu ceva idei după acest episod. Odată cu el, pornim al zecelea sezon Pătratul Roșu. Ascultă și dă mai departe. Stai alături de noi pe orice platformă de podcasting preferi, dar și pe Instagram sau Facebook. Mai avem subiecte de explorat și curiozitățile tale ne ajută enorm.
19-9-202345 minuten, 57 seconden
Episode Artwork

Cum te testezi de Infecții cu transmitere sexuală | Pătratul Roșu X Mihai, ARAS

Când vine vorba de sănătatea ta, cel mai bine e să testezi. Da, sună a ceva truism, dar oricum ar sună e și adevărat. Ia de exemplu subiectul de acum: infecțiile cu transmitere sexuală. Dacă aștepți ca organismul tău sau organele tale genitale să-ți transmită un avertisment, e posibil să fie prea târziu. E adevărat, infecțiile pot fi tratate, dar până îți zice corpul că ceva nu e în regulă, tu deja e posibil să fi dat și altora. Riscurile sunt cât se poate de reale, de-aia am mers direct la sursă ca să știi de ce ar trebui să te testezi, dar și care-i diferența dintre boli și infecții. În episodul de acum ni s-a alăturat Mihai Lixandru, manager de proiect în cadrul ARAS, Asociația Română Anti-SIDA. El este și omul care coordonează testarea pentru infecții cu transmitere sexuală în cele patru centre de testare din țară ale asociației. Așa că pleacă urechea și află ceva nou care ți-ar putea ajuta enorm sănătatea.
20-6-20231 uur, 27 seconden
Episode Artwork

Cum îți recuperezi viața după ce-ai supraviețuit exploatării sexuale | Pătratul Roșu

Traficul de persoane încă este o problemă majoră a României, indiferent de ce vezi sau auzi în jurul tău. Traficanții exploatează victimele preponderent în străinătate, iar România rămâne, în principal, o țară sursă pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale (77% din victime) și a exploatării prin muncă forțată în Europa, după cum o arată un raport publicat de Ambasada SUA în august 2022. Mai mult, minorii reprezintă mai mult de o treime din numărul total de victime. În același raport se arăta că Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Dincolo de investigarea, pedepsirea și prevenirea unor astfel de fapte, rămân victimele și traumele cu care acestea se luptă o viață întreagă. Despre ele și pentru a înțelege mai bine urmările traficului de persoane am făcut acest episod. Am avut-o alături pe Simona Ilioni-Loga, psihoterapeută care lucrează încă din 2013 cu persoane care au trecut prin așa ceva. Împreună cu ea am discutat ce se întâmplă cu cineva care ajunge în mâinile traficanților, dar și cum arată procesul de recuperare pentru aceste persoane odată ce intră în cabinet. Suntem încrezători că afli ceva nou despre lumea de lângă tine odată cu acest episod. Spune-le și altora despre el. Și urmărește-ne pe Facebook și Instagram ca să știi ce episoade noi vin, dar și ca să ne spui ce curiozități ai tu.
6-6-202348 minuten, 8 seconden
Episode Artwork

Ce e masculinitatea toxică | Pătratul Roșu X Ariana, Gen Z

Ai auzit destul de des în ultimii ani aceste două cuvinte: masculinitate toxică. Așa că i-am dedicat și noi un episod. Am pornit de la o idee simplă: cu ce exagerează bărbații și când simt că trebuie să-și demonstreze masculinitatea. Firesc, am ajuns și la deja celebrele tabere de bărbați adevărați, personaje ca Andrew Tate sau Jordan Peterson sau diversele moduri în care bărbații au o imagine deformată asupra a ceea ce sunt societatea și relațiile cu femeile în prezent. Am avut-o invitată și pe Ariana, o tânără din Gen Z, ca să aflăm cum este și pentru cei din generația ei. Din păcate, nu mai bine. Dar poate fi. În ideea asta, dă play și spune-ne: ca femeie sau bărbat, când și cum te lovești tu de masculinitate toxică?
9-5-202335 minuten, 20 seconden
Episode Artwork

Impactul traumelor în viața ta sexuală | Pătratul Roșu X Cristina, psihiatră

Sunt multe discuții despre traume în ultimii ani și e bine că se întâmplă asta. Sunt încă multe aspecte pe care ar trebui să le înțelegem despre lucrurile care ne fac ce suntem și ne influențează deciziile. În această ordine de idei, acum e despre viață sexuală și traume. Uneori putem fi conștienți de ele și de impactul lor, alteori nu, dar nu pot fi negate urmările. Ca să facem lumină în cele mai multe dileme pe care le-ai avea pe subiect, am invitat-o pe Cristina Petrescu Ghenea să ne ajute cu răspunsuri. Ea este psihiatru, psihoterapeută relațional și cogazdă a podcastului Reconectat. Împreună cu ea am analizat modurile prin care traumele noastre pot influența viața sexuală, dar și cum poți gestiona experiențele traumatizante când apar. Vei găsi cu siguranță răspunsuri la numeroase întrebări în acest episod. Și credem că le este util și celor din cercul tău de apropiați, așa că dă mai departe și ajută-i să fie un pic mai informați. Pătratul Roșu este pe Facebook și Instagram, dar și pe toate platformele de podcasting, inclusiv YouTube.
25-4-202354 minuten, 34 seconden
Episode Artwork

Dacă vrei poliamorie, începe de aici | Pătratul Roșu X Monica, Mama la Poliamorie

În funcție de ce-ai mai auzit pe subiectul poliamoriei, în cazul în care n-ai intrat în lumea asta, este posibil să o vezi fie ca o corvoadă, fie ca un wild card de făcut sex cu oameni random. Oricare dintre cele două instanțe este însă superficială. Tocmai ca să facem un pic de lumină asupra subiectului am discutat cu Mama la Poliamorie. Nu, serios, chiar ea e. Este vorba de Monica Barbovschi, sociolog și organizatoare de evenimente pentru comunitatea nonmonogamă informată de principii feministe din România. În acest episod ne-a ajutat să înțelegem ce înseamnă de fapt poliamoria și ce se întâmplă când decizi să-ți deschizi relația. E importantă și o mențiune aici sau poate chiar e loc de mai multe: poliamoria nu e pentru toți (și e ok) și în niciun caz nu e o lume a haosului în care totul e permis. Așa cum orice fel de relație se bazează pe un set de reguli și respect reciproc, asta e baza și pentru relațiile deschise — indiferent de numărul partenerilor. Pentru mai multe info, dă play și dă-le și altora. Sigur știi pe cineva care ar avea nevoie.
4-4-202353 minuten, 4 seconden
Episode Artwork

De ce mi-a fost atât de greu să-mi accept corpul | Pătratul Roșu X Larisa

Când ți-ai acceptat prima dată corpul, așa cum e? E la fel de probabil să nu fi ajuns până acum în punctul ăsta. În orice caz te-ai regăsi, episodul de acum e pentru tine și e despre corp, acceptare și cum ne raportăm la prejudecăți și diverse lecții dăunătoare. De data asta ni s-a alăturat Larisa Fica Dragomir, artist. Ea își dedică o parte din timp drepturilor omului și să-i ajute pe alții să înțeleagă mai bine cum își pot face un loc bun de viață în societatea actuală și în cea de mâine. Le vorbește oamenilor în special despre fatphobia, mai ales pentru că a trecut prin așa ceva. Ea ne-a povestit despre parcursul ei ca să-și accepte propriul corp și să înțeleagă că nu e nimic în neregulă cu el. Bucură-te de ce afli și dă mai departe și altora să vadă și ei vremurile actuale cu alți ochi. Pe noi ne găsești pe Facebook și Instagram și toate platformele de podcasting.
21-3-202340 minuten, 52 seconden
Episode Artwork

Cum mi-am dat seama că sunt femeie trans la 36 de ani | Pătratul Roșu X Evie

Pătratul Roșu împlinește 4 ani. Am început de 8 martie, așa că azi sărbătorim. Și o facem cu un subiect puternic. E vorba de Evie și povestea ei extraordinară din ultimii doi ani. A descoperit că este trans la 36 de ani. Și-a explorat noua identitate întâi în siguranța casei, apoi s-a prezentat lumii și familiei. În parcursul ei de la început a susținut-o soția de la acea vreme. Și dintre toți oamenii cel mai ușor i-a fost să înțeleagă fetei sale în vârstă de doar câțiva ani. A înțeles că persoana pe care o iubea e aceeași, doar cu alt nume și alt aspect exterior. În 2022, Evie s-a căsătorit din nou cu o femeie pe care a întâlnit-o online. Împreună au realizat o premieră în România: căsătoria a două femei. Nu a fost însă un demers lipsit de bătăi de cap. Ne-a povestit despre toate astea. În prezent, este activistă trans non-binară. Are o poveste care merge dincolo de comunitatea queer, dincolo de ce înseamnă să fii trans și este mai ales vorba despre cum e să te descoperi așa cum ești cu adevărat. Îți mulțumim că ne ești alături. Sunt 4 ani cu zeci de povești, sfaturi, lecții și exemple din imediata realitate. Lumea e mai mult decât pare la prima vedere și ce ne ajută să o înțelegem e explorarea.
8-3-20231 uur, 3 seconden
Episode Artwork

Ce e orgasmul și unde-l găsești în viața ta | Pătratul Roșu

E un moment la fel de bun ca oricare altul pentru discuția despre orgasm. Și nu e una care se termină aici, pentru că nu este un subiect care să poată fi epuizat. Mereu e ceva de aflat, cum ar fi, de exemplu, că te poți bucura de sex și fără orgasm, dar și că dacă vrei să-l atingi și nu ai trecut prin asta deja sunt pași pe care să-i urmezi. Uite o primă idee: emoția și satisfacția sexuală nu se întâmplă în vid, ci într-un context. Și e adevărat că bărbații pot ajunge mai ușor la orgasm, dar asta nu înseamnă că sexul nu poate fi mai bun prin explorare și experimentare. Există un îndemn de care să ții cont. Poate că, prin repetare, pare deja depășit, deși nu e, ci este mai actual ca niciodată: totul începe de la explorare și de la a te cunoaște. Astfel, știi ce-ți place și când vine vorba de masturbare, dar și când ajungi la sex. Iar până la orgasm ține cont și că sexul bun nu se face din datorie sau teama de a nu pierde cealaltă persoană. Îl faci pentru că-ți place și vrei să oferi și să primești plăcere. Cu ocazia acestui episod, cu care încheiem acest sezon, am trecut prin curiozități diverse și am colectat răspunsuri de la câțiva dintre invitații noștri. Afli ceva nou, cu siguranță, și nu mai rămâne de spus decât atât: bucură-te de intimitate așa cum îți place, cum te simți în siguranță și fără să te țină pe loc prejudecățile.
28-12-202238 minuten, 2 seconden
Episode Artwork

Cine sunt bărbații care urăsc femeile | Pătratul Roșu X Matei Bălan, cercetător

Uite că aproape se face deceniul de când în societate se vorbește despre inceli. Mai exact involuntary celibate, cuvântul vine din engleză, iar preponderent în State și-a găsit o mulțime de adepți. Unii dintre ei au fost și autori de mass shootings sau alte feluri de a ucide random. Comunitatea, deși amorfă, este una globală cu câteva trăsături general valabile și cel mai des e vorba de bărbați care urăsc femei și își alimentează ura prin insuccesul sentimental sau chiar sexual. Totodată, retorica celor care aderă la această comunitate e cel mai des marcată de misoginism, resemnare, mizantropie, narcisism, rasism sau o puternică aversiune față de cei care au relații de tipul celor pe care ei și le doresc. Mai mult, promovează ideea că accesul la sex este un drept care trebuie să fie asigurat și impus. Pentru extrema dreaptă, această subcultură s-a dovedit până acum un mediu extraordinar de propice. Ca să înțelegem mai bine fenomenul, am vorbit cu Matei Bălan, cercetător în extremism de dreapta și rolul culturii în procesul de radicalizare și în activism. În prezent, el este asistent de cercetare în dezinformare și fact-checking la Kristiania University College, în Oslo. Legat de subiectul nostru, el a scris o teză de master la Universitatea din Oslo intitulată The New Right 2.0: Participatory culture and the politics of the extreme right. În ea a arătat care sunt funcțiile artefactelor culturale circulate în sfera online a extremei drepte. În timpul procesului de cercetare pentru master a analizat și comunitatea bărbaților care se identifică drept celibatari involuntari și a căutat să înțeleagă mai bine cum se raportează la lumea din jurul lor. Sperăm că informațiile din acest episod îți sunt utile. Dă vestea mai departe, poate așa reușim să trăim într-o societate în care înțelegem mai bine fenomenele pe care le trăim și cum le putem preveni atunci când tind să devină distructive.
13-12-202241 minuten, 51 seconden
Episode Artwork

De ce educație sexuală au nevoie elevii cu adevărat | Pătratul Roșu X Irina & Gabriel

Fiecare început de an școlar are un pachet enorm de emoții. Cel din 2023 va fi și mai și datorită unei adăugiri necesare: educație pentru viață, care va conține un modul dedicat celei sexuale. În pregătirea acestui moment, pentru elevi, părinți și toți ceilalți români, am adus la microfon două persoane care au lucrat enorm pe subiectul educației sexuale cu cei mai tineri din societate. Irina Mateescu este moașă licențiată și vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente. Alături de ea a fost Gabriel Brumariu, coordonator de proiecte pentru educație pentru sănătate în cadrul Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală. Împreună cu ei am vorbit despre cum poate fi făcută educația sexuală și ce impact pozitiv are, în ciuda credințelor strâmbe din societate. Totodată, am extins dezbaterea către ce se va alege de versiunea programei care va intra în vigoare din septembrie 2023 pentru clasele de-a opta. Suntem încrezători că ai găsit aici răspunsuri care te ajută să iei decizii mai bune pentru tine și ceilalți. Spune-le și altora ce ai aflat și că ne găsesc pe orice platformă de podcasting, inclusiv YouTube. Totodată, ne găsești oricând pe Instagram și Facebook pentru curiozități și mențiuni.
15-11-20221 uur, 38 seconden
Episode Artwork

Care mai e rolul bărbatului în cuplu în prezent | Pătratul Roșu X Gabriela Madaras

Gabriela Madaras este a doua oară invitată la Pătratul Roșu, iar de data asta am abordat un subiect care se duce dincolo de sexualitate și relațiile de cuplu. Ea este medic primar endocrinolog și sexolog, iar în acest nou episod ne-a ajutat să-nțelegem care mai e rolul bărbatului în cuplul contemporan și ce probleme îl împing să-și facă curaj să treacă pragul cabinetului ei. O idee general valabilă pe care o vei reține din acest episod e că înainte de a vorbi despre sex și viața de cuplu e important să ajungi la un echilibru cu tine. Rolurile din societate sau cuplu au evoluat în timp și vor continua s-o facă. Important e să ai mintea deschisă către nou, către provocări și către a găsi soluții. Bucură-te de lecțiile de acum, și în special sfaturi, și vezi cum îți faci tu un loc al tău. Și rămâi alături de noi pe Facebook, Instagram și YouTube. Scrie-ne ce curiozități ai și ce ai vrea să aflăm și să te ajute.
1-11-202255 minuten, 48 seconden
Episode Artwork

Ce voiai să știi despre menstruație, de la dureri la beneficii | Pătratul Roșu X Elena Ucenic

Despre menstruație se discută sub multe forme, dar de regulă voalat cu tot felul de termeni care maschează situația. Ceea ce pentru adolescentele care se regăsesc la prima menstruație poate fi dificil de înțeles. Pentru ele, dar și pentru toți ceilalți, indiferent de vârstă, am pornit acest episod. E despre menstruație, despre acea perioadă a lunii, fără jenă și cu un plus considerabil de informații esențiale. Ne-a ajutat cu răspunsuri Elena Ucenic, medic primar obstetrică ginecologie, consilier metabolic balance și de dezvoltare personală. Împreună cu ea am încercat și reușit să înțelegem prin ce schimbări trece corpul la menstruație și de ce încă există atât de multe mituri în rândul tinerelor despre cum o poți controla și ce rol joacă ea în viață. Am vorbit și despre durere, dar și de cum a evoluat în timp. Este fără îndoială un episod din care vei învăța ceva nou. Pentru și mai multe informații, ascultă-ne pe orice platformă de podcasting preferi, inclusiv YouTube, și spune-ne curiozitățile tale pe Instagram și Facebook.
18-10-202244 minuten, 2 seconden
Episode Artwork

Cum să le vorbești copiilor și chiar părinților despre sex fără rușine | Pătratul Roșu X Diana Lupu

Spre deosebire de ce-ai văzut prin seriale și filme, nu există un moment pentru The Talk. Acea zi zero pentru discuția despre sex nu ar trebui să existe așa cum a tot fost prezentată până acum, deoarece educația în acest sens se face în fiecare etapă a vieții. Despre asta am discutat în cel mai nou episod împreună cu Diana Lupu, psihoterapeut de familie și cuplu în formare Imago. Curiozitatea este principalul element pe care Diana se bazează în activitatea sa, iar dinamica relațiilor de cuplu și perioada adolescenței sunt domeniile sale de interes. O poți citi în fiecare lună pe Pagina de Psihologie unde scrie rubrica #PsihoDescoperiri. Iar acum o poți asculta cu explicații despre ce înseamnă educația sexuală în funcție de perioada în care se regăsește un copil, de la primii ani până în adolescență. Și, desigur, am strâns și câteva sfaturi despre cum să vorbească chiar copiii cu părinții despre toate astea. Odată cu discuția noastră, Diana a venit și cu câteva recomandări de cărți care să te ajute, indiferent de vârstă: - „Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex” de Meg Hickling - „Tot ceea ce nu vrei să ştie copiii despre sex (dar îţi este teamă că vor întreba)” de Justin Richardson și Mark A. Schuster - „50 de mari mituri despre sexualitatea umană” de Pepper Schwartz și Martha Kempner Spor la învățat. Și dacă tot ai aflat ceva nou, dă mai departe să știe și alții.
4-10-202249 minuten, 44 seconden
Episode Artwork

De ce sadismul are un rol mai important în sex decât crezi | Pătratul Roșu X Vlad Burtăverde

Poate chiar înainte să-ți începi viața sexuală afli despre BDSM și că există persoane cărora le produce o imensă plăcere fie să provoace durere cuiva, fie s-o simtă. Și-ai putea crede că doar o minoritate e înclinată spre experimentare în zona asta. Dar asta-i fals, după cum am aflat în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Alături de noi a fost Vlad Burtăverde. El este conferențiar la Facultatea de Psihologie, Universitatea București, și fondator al Asociației de Personalitate și Psihologie Evoluționistă. Am pornit de la curiozități general valabile despre plăcere, dominare sau submisie, și am ajuns să înțelegem cum se manifestă sadismul în viața sexuală și de ce cel mai probabil aveai o perspectiva greșită despre el. 
Uite și un mic spoiler, înainte să asculți: sadismul e în noi toți. Sigur, se manifestă diferit, dar are legătură direct cu climaxul sexual. Acestea fiind zise, iată un nou episod din care să afli ceva nou sau să explorezi arii față de care tot aveai dileme, dar nu avea cine să-ți răspundă la ele.
20-9-202258 minuten, 36 seconden
Episode Artwork

Cum schimbă TikTok felul în care înțelegi bolile mintale | Pătratul Roșu X Ioana, psiholog

Românii au învățat să nu mai ignore disfuncționalitățile mintale care le împovărează zilele și să vorbească despre ele, să-și trateze depresiile, anxietățile, burnoutul și altele mai grave. Pe măsură ce s-a întâmplat asta, în societate s-a mai dezvoltat o tendință a unor oameni: de a încerca să le explice altora cum pot fi identificate anumite disfuncționalități. Mai nociv e că sunt unele persoane care fac un titlu de glorie din a suferi de ceva și-și prezintă cazul în nuanțe romanțate pe internet. E posibil ca astfel de demersuri să facă, de fapt, mai mult rău decât bine? Asta am încercat să aflăm odată cu discuția pe care am avut-o cu Ioana, psiholog clinician. Am pornit de la adolescenți și ce impact pot avea diversele videouri pe subiectul ăsta pe care le văd pe TikTok și Instagram și am mers către disfuncționalități în viața de zi cu zi și cum pot fi gestionate. De exemplu, nu ar trebui să existe o laudă sau o glorificare a episoadelor depresive, pentru că acestea sunt deosebit de dificile pentru cine trece prin ele. Nici burnoutul sau anxietatea și în niciun caz borderline nu sunt probleme de vânturat prin lume de parcă asta ar defini persoana care suferă de ele. E important ca disfuncționalitățile mintale să fie luate în serios și nu banalizate sau prost interpretate. Și, în special, nu ar trebui promovate autodiagnosticarea și automedicația. În prevenirea unor astfel de demersuri venim cu episodul de acum. Ne găsești cu toate episoadele de până acum și cu cele care vor mai veni pe toate platformele de podcasting, ba chiar și pe YouTube, iar pe Facebook și Instagram așteptăm curiozitățile tale.
6-9-202241 minuten, 57 seconden
Episode Artwork

Prin ce treci când ai o infecție cu transmitere sexuală | Pătratul Roșu X Luca

Infecțiile cu transmitere sexuală au fost mereu încărcate de prejudecăți, chiar dacă, de cele mai multe ori, se aplică vorba că oricine o poate păți. Luca este una dintre persoanele care au trecut prin așa ceva. Primul obstacol de care s-a lovit a fost reticența cu care medicii n-au vrut să îi facă toate controalele necesare ca să afle măcar ce are și cum se poate trata. Și asta e important de reținut: infecțiile cu transmitere sexuală pot fi tratate, important e să știi ce tratament să urmezi. Al doilea obstacol de care s-a lovit Luca a fost cel ridicat de sistemul medical în fața orientării sale sexuale. Fiind gay, a fost involuntar băgat într-un tipar și judecat. Din fericire, a găsit un medic care l-a ajutat, a urmat tratamentul și s-a recuperat. Acum a împărtășit cu noi povestea lui pentru ca alții să știe că nu e un capăt de drum, indiferent de orientarea sexuală și indiferent de ce ar crede societatea despre astfel de probleme. Te așteptăm oricând cu curiozitățile tale pe Facebook și Instagram. Iar de ascultat și alte episoade, sunt toate disponibile pe orice platformă de podcasting preferi.
21-6-202235 minuten, 14 seconden
Episode Artwork

Cum e să fii tată tânăr în România | Pătratul Roșu X Ciprian

Pe 1 iunie, tradițional, e Ziua Copilului. E un moment din an în care ne aducem aminte că într-o formă sau alta rămânem în sinea noastră mai mereu copii. Să ai însă grijă de un copil e un job full time, fără ore fixe, ani buni din viață. Până acum ți-am arătat cum e pentru o mamă, așa că a venit momentul pentru celălalt punct de vedere: al unui tânăr tată din România. Ciprian are o fiică. Când am vorbit, ea nici nu împlinise anul. Au fost și sunt luni pline pentru toți trei, perioadă în care au trăit viața cum nu se așteptau și din care au învățat că dacă tu nu ești bine cu tine, și în cuplu, nici copilului nu-i e bine. În cazul lui, Ciprian și partenera lui au ales ca el să își ia concediul de creștere a copilului. Iată că este și un episod din care afli cum e pentru un bărbat să aibă acest rol, după ce până recent mamele erau cele care, de regulă, rămâneau acasă în primul an sau doi din viața copilului. Decizia de a avea sau nu un copil este integral doar a ta și copilul în sine ar trebui să fie o bucurie, nu un scop de împlinire în viață sau o cale de a rezolva problemele din cuplu. Cât despre noi, mai avem povești și lecții de la oameni, așa că rămâi pe aproape. Găsești noutățile și arhiva pe toate platformele de podcasting, inclusiv YouTube. Iar pe Instagram și Facebook ne poți scrie oricând ca să împărtășești cu noi dilemele, provocările și curiozitățile tale.
31-5-202237 minuten, 10 seconden
Episode Artwork

De ce „prima dată” nu va fi niciodată cum te aștepți | Pătratul Roșu X Cristina, psihiatră

Ce ai în față e un episod despre prima dată. Și, în spiritul ăsta, îți mulțumim. La cea mai nouă ediție Superscrieri podcastul tău preferat Pătratul Roșu a câștigat pentru prima dată două premii la categoria Audio / Podcast. Suntem aici și datorită ție, iar împreună putem duce mai departe acest demers de-a explora curiozități și de-a căuta răspunsuri despre intimitate. Ziceam însă că e un episod despre prima dată. Da, acea primă dată. Alături ne-a fost Cristina Petrescu Ghenea. Ea este psihiatră, psihoterapeută relațională și co-gazdă a podcastului Reconectat. Alături de ea am analizat ce mai înseamnă „prima dată” pentru adolescenții din ziua de azi și cât de multă presiune se pune pe ei să-și înceapă viața sexuală. Dar nu este doar despre adolescenți, pentru că toți trecem prin acel moment, indiferent ce forme ar căpăta el. Acest episod te va ajuta și să te gândești la prima ta experiență sexuală, ce a ieșit prost, ce putea fi mai bine și cum a rămas cu tine de-a lungul anilor și a marcat următoarele experiențe. Am pus deja la lustruit și finisat următoarele episoade, așa că rămâi pe aproape. De ascultat găsești noutățile și arhiva pe toate platformele de podcasting, inclusiv YouTube. Iar pe Instagram și Facebook ne găsești ca să împărtășești cu noi dilemele tale, provocările și orice alt gând ai vrea să ne transmiți.
17-5-202259 minuten, 2 seconden
Episode Artwork

Ce e revenge porn și cum poți deveni victimă | Pătratul Roșu X Ingrid, Girl Up Romania

Te bucuri de conversație, de conexiune, de relație și te gândești că, da, e momentul ca s-o treci la nivelul următor: să trimiți poze intime cu tine. Din momentul în care le-ai trimis legătura respectivă trece într-o nouă zonă a încrederii. Vor fi folosite ca metodă de șantaj, vor fi divulgate pe internet sau persoana care le-a primit va avea grijă să nu ajungă nicăieri? Ăsta e punctul în care deschidem o discuție necesară: revenge porn. Pentru episodul de acum am avut-o invitată pe Ingrid Zlotea. Este elevă în clasa a doișpea și președinta Girl UP Romania, organizație pentru drepturile fetelor și femeilor axată pe mediul liceal. Cu ea am discutat despre revenge porn, încredere și de ce ar trebui să ții cont când trimiți poze și videouri cu tine în anumite situații, indiferent de vârstă. Ce e important să reții e că, pe de o parte, este firesc să experimentezi și cu această latură a explorării sexualității și a plăcerii, iar pe de altă parte tu, persoana care trimite, nu poți și nu ar trebui să fii învinovățită pentru astfel de acte de hărțuire și abuz al încrederii. Totodată, e adevărat: nu știi în cine poți avea încredere. Ce poți face e să-ți iei niște măsuri de siguranță, să ajungi să cunoști persoana respectivă și, în niciun caz, să nu trimiți poze sau videouri sub presiune. Nu trebuie să faci nimic de tipul ăsta ca o relație să meargă sau ca cineva să te placă. Dacă se ajunge la așa ceva, ei bine, e și ăsta un răspuns despre care ar fi intențiile celeilalte persoane. Dă play și află ceva nou. Poți asculta episodul de acum și altele care au fost și cele care vor mai veni pe orice platformă de podcasting preferi. Și pentru orice curiozitate ai avea, ne găsești pe Facebook și Instagram.
26-4-202241 minuten, 1 seconde
Episode Artwork

De ce simți că infidelitatea îți poate distruge viața | Pătratul Roșu X Ana Toma

Am ales să despicăm infidelitatea în două, că s-o despicăm de tot sigur n-am fi reușit. În episodul precedent, cu ajutorul Anei Toma, doctorandă în psihologie, cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală, ți-am arătat de ce e greu s-o accepți. Adăugăm un nou capitol curiozităților din sfera asta, cu câteva primite chiar și de la ascultători, așa că acum ai ocazia să înțelegi dacă mai există viață de cuplu după o infidelitate, cum recâștigi încrederea partenerului, dar și ce urmări poate avea așa ceva asupra copilului. Fără îndoială n-am epuizat dezbaterea și nici n-am clarificat pentru totdeauna de ce suntem predispuși infidelității, dacă suntem. Avem însă certitudinea că odată cu această discuție vei înțelege mai multe lucruri alături de noi. Și, desigur, că nu lipsește din acest episod nici dezbaterea despre monogamie (chiar și cea radicală) versus poliamorie. Ne-ar plăcea să aflăm și experiențele tale cu infidelitatea, fie că tu ai comis-o, fie că ai fost victima ei și să ne zici cum ai trecut peste și cum ești în prezent. Ne găsești pe Facebook și Instagram ca să ne spui. Iar de auzit rămâne cum am mai spus: pe orice platformă de podcasting și pe YouTube.
5-4-202243 minuten, 17 seconden
Episode Artwork

De ce îți e greu să accepți infidelitatea | Pătratul Roșu X Ana Toma

Infidelitatea e la fel de veche ca însuși cuplul, că fără el ea nu poate exista. Dincolo de filosofie și evoluția lucrurilor, probabil că și tu te-ai întrebat, și nu o singură dată, de ce înșală oamenii. Sunt predispuși? E ceva în ADN, pe lângă setul de informații despre păr, înălțime și ochi, care ne împinge la așa ceva? Sau poate o fi educația. Acesta e punctul dilemelor din care am pornit discuția cu Ana Toma, doctorandă în psihologie și cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Dincolo de acest răspuns, poate mai important, pentru sănătatea mintală pe termen lung, e cum te poți împrieteni cu infidelitatea. Da, sigur, nu-i cel mai de dorit sentiment, dar te ajută să vezi lucrurile un pic altfel și să vezi cum te poți desfășura în relații și cum te asiguri că primești ce-ți face bine. Acest episod este un început al discuției despre infidelitate. Tocmai de aceea îți cerem curiozități și întrebări ca să ai cât mai multe răspunsuri utile ție. Ne găsești pe Facebook și Instagram, unde ne poți scrie cu ce dileme ai.
29-3-202226 minuten, 26 seconden
Episode Artwork

Cum e blocat avortul în România, deși e legal | Pătratul Roșu X Andrada, Centrul Filia

Când vine vorba de avort, România are o istorie macabră, un prezent complicat și un viitor confuz. Din anii '60 a fost activ decretul prin care Romania comunistă a interzis avortul, ceea ce nu a însemnat că el a dispărut, ci doar că legea a împins femeile să îl facă prin diverse alte metode care le-au pus viața în pericol și multora dintre ele le-a și curmat-o. De aproape trei decenii, a fost legalizat. Dar în anii mai recenți crește un curent anti-avort cu medici ginecologi care fie invocă diverse motive pentru a nu face această procedură, fie le refuză pe femei la cabinetele de stat, dar le primesc la cele private. Andrada Cilibiu, cercetătoare la Centrul Filia, a vrut să afle care e situația avortului în ultimii ani și mai ales cum pandemia le-a forțat pe multe femei să apeleze la alte mecanisme prin care să-l facă. Sunt deja zeci de spitale și medici care refuză să facă întrerupere de sarcină în sistemul de stat, iar în cel privat prețurile au devenit prohibitive. Este o situație care, ca în perioada comunistă, pune în pericol viața femeilor cu o condiție financiară precară, care se văd nevoite să apeleze la alte metode. În același timp, ideologi conservatori anti-avort care își promovează discursul sub umbrela „pro viață" încearcă să le facă pe femei să se răzgândească și să le convingă să păstreze sarcina, deși de cele mai multe ori situația lor materială nu le permite și nici nu primesc soluții pe termen lung. Acesta e contextul în care am discutat cu Andrada despre de ce e important acest drept pentru femei (dacă nu era deja evident), de ce blocarea avortului este o blocare a dreptului la alegere, dar și care sunt procedurile în prezent și mecanismele prin care se poate face întrerupere de sarcină. Sperăm că vei afla ceva nou odată cu acest episod și că vei înțelege un pic mai bine societatea. Ne găsești mereu pe Facebook și Instagram, iar fiecare episod îl poți asculta pe platforma preferată de podcasting, inclusiv YouTube.
15-3-202255 minuten, 50 seconden
Episode Artwork

Lumea infinită a jucăriilor sexuale și plăcerii | Pătratul Roșu X Mara Marin

Asta e o perioadă la fel de bună ca oricare alta ca să afli ce-i cu jucăriile sexuale. Și ca să rămâi cu ceva detalii utile și documentate, am invitat-o pentru acest episod pe Mara Marin, fondatoarea sex shop-ului online i-vibe.ro. Cu ea am vorbit despre cum funcționează, căror materiale să le acorzi mai multă atenție, dar și ce rol poate juca un astfel de accesoriu în, ei bine, trusa plăcerii. Din discuția cu Mara vei afla și că acestea își pot găsi un loc excelent și în cuplu, atât timp cât alegerea lor e discutată de parteneri. Pentru că jucăriile sexuale nu reprezintă o amenințare pentru cuplu, ci, din contră, pot fi o cale până acum neexplorată pentru plăcere. Mă rog, te-ai prins până acum. Vei găsi multă plăcere. În același timp e și un episod dedicat masturbării feminine, o temă pe care ne-au cerut-o ascultătorii noștri. Iar, pe lângă asta, am vorbit cu Mara și despre cum a ajuns să aibă un astfel de business, care sunt provocările lui și ce a învățat despre români și preferințele, și curiozitățile lor de când face asta. Gata. Dă-i play, eventual ia-ți și ceva de notat și nu uita: bucură-te de momente cu plăcere și mai dărâmă din tabuuri că să nu te țină pe loc. Apoi spune-ne ce ți-a plăcut și ce ai vrea să mai asculți în episoade viitoare. Ne găsești pe Facebook și Instagram și orice platformă de podcasting preferi.
15-2-202255 minuten, 52 seconden
Episode Artwork

Ce mai înseamnă virginitatea | Pătratul Roșu X Mihaela Chiper

Sunt puține lucruri în societate care să fi rezistat secole și milenii la rând. Unul dintre ele este însă și distructiv, chiar în vremurile pe care le trăim acum. E vorba de virginitate și toate implicațiile pe care le are mai ales pentru fete. Cândva un indicator al purității, în lipsă de altceva și pentru că sexualitatea era tabu, acum a devenit un artefact al credinței populare încărcat de tot felul de semnificații care nu servesc nimănui. Chiar și așa, are urmări și produce sechele. Știai, de exemplu, că există examene care atestă virginitatea? Și că acestea cântăresc enorm în cazuri de abuz sexual? Acesta este unul dintre capitolele pe care îl acoperim în acest episod și în acest sens ne-a ajutat Mihaela Chiper de la Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale. Mihaela ne-a explicat în ce punct ne regăsim în România și cât de departe merge absurdul din zona asta, dar și abuzul din partea instituțiilor după ce infracțiunea sexuală s-a întâmplat. Totodată, am încercat și o definiție a virginității, iar pentru asta ne-au ajutat și trei dintre invitații acestui sezon care ne-au vorbit despre cum se raportează ei la concept. Iată un exercițiu de gândire, să te gândești ce înseamnă și pentru tine. Vei avea surpriza să constați că, eliberată de tot felul de încărcături istorice, religioase și prejudecăți, virginitatea nu prea are o valoare propriu-zisă. Odată cu acest nou episod încheiem și sezonul. Îți mulțumim că ne ești alături. Ne găsești oricând pe Instagram și Facebook, iar pe orice platformă de podcasting preferi ai arhiva episoadelor de până acum. Te așteptăm oricând cu sugestii de noi subiecte, dar și dileme care te preocupă
21-12-202143 minuten, 4 seconden
Episode Artwork

Cum mi-a schimbat viața endometrioza | Pătratul Roșu X Raluca

În ultimul deceniu Raluca a încercat să găsească și să înlăture sursa durerilor infernale prin care trecea atât în timpul menstruației, cât și în afara ei. Nu a fost suficient un singur medic și nu a fost suficientă o singură operație ca să ajungă să trăiască o viață fără chinurile la care a supus-o endometrioza. 2021 a venit însă și cu această veste bună, iar din noiembrie 2021, iată, îi poți afla povestea. Ce ne-a spus Raluca în acest episod e în egală măsură și un semnal de alarmă pentru sute de mii de persoane care încă trec printr-un astfel de calvar de la o lună la alta, de la un an la altul. Din fericire, există soluții și există răspunsuri. O bună parte din ele ni le-a dat Raluca. Endometrioza e dificil de caracterizat, identificat și tratat, dar în momentul în care există un diagnostic și este unul clar pot fi luate măsurile potrivite. Raluca a și venit cu câteva resurse foarte bune. Sperăm că ai găsit aici explicații pentru curiozitățile tale. Ne găsești pe Facebook și Instagram, dar și pe orice platformă de podcasting preferi ca să afli mai multe sau ca să ne spui ce ai vrea să afli de la viitorii noștri invitați.
30-11-202143 minuten, 20 seconden
Episode Artwork

De ce m-am vaccinat în timpul sarcinii | Pătratul Roșu X Maria

Maria este o voce pe care ai mai auzit-o la Pătratul Roșu. În urmă cu aproape doi ani a fost profesoara care ne-a explicat cum se vede noua generație direct din mijlocul membrilor ei. Acum, Maria a devenit mamă. A născut, din fericire pentru ea și copil, înainte de valul patru. În timpul sarcinii s-a și vaccinat. Și de aici am pornit și discuția: de ce a făcut-o și cum a fost discuția cu medicii înainte de acest moment, mai ales că Maria are și două boli autoimune care pun presiune pe sănătatea ei. Iar pentru că este o persoană care activează în sistemul de învățământ, am vrut să aflăm și ce educație vrea să-i asigure fiului ei. Sigur, n-am ezitat să întrebăm și cum s-a descurcat în această lume care, din exterior, pare haotică: sfaturi de la rude, de pe grupuri de părinți, din cărți și de pe tot internetul. Poate iei în calcul să fii părinte sau poate nu. Ce știm cert e că vei afla răspunsuri la curiozități din sfera asta odată cu acest episod. Dacă ți-a plăcut, spune-le și altora. Suntem pe Spotify, Apple Podcasts și alte platforme pe care le preferi pentru podcasting. Pe Facebook și Instagram îți vom fi mereu alături să ne spui ce curiozități ai și ce invitați ai vrea să avem pentru ediții viitoare.
9-11-202132 minuten, 2 seconden
Episode Artwork

Cât de complicate sunt relațiile adolescenților | Pătratul Roșu X Mara

Mai ții minte cum te-ai simțit când ai avut prima relație? Poate a fost în liceu, poate a fost mai devreme în viață, în școala generală. Nu contează perioada, ci emoția și ce începeai să conturezi drept lumea relațiilor despre care tot auzeai. Generații întregi au trecut prin emoțiile acestui tip de legătură și generații întregi vor mai trece. Lumea în care trăim acum e diferită de cea de-acum 20 de ani și va fi diferită față de ce se va întâmpla în următoarele decenii. Cu acest podcast ne-am propus, totuși, să aflăm și să vedem realitatea pe măsură ce ea se derulează. Și așa am ajuns la acest episod pentru care am invitat o persoană care reprezintă noua generație. Am pornit la drum cu o curiozitate: cum își trăiesc adolescenții relațiile acum? Pe alocuri, diferit de ce ai trăit tu, dacă ai o anumită vârstă. Dar din multe puncte de vedere lucrurile există multe asemănări. Mara ne-a explicat cum e în lumea ei, cum a învățat ea ce înseamnă o relație sănătoasă și unde se trage linia. Iar misiunea ei nu s-a oprit aici. A cerut părerea și altor adolescente care și-au spus povestea în acest episod. Poate că lumea e diferită acum, față de acum a fost în trecut, dar asta nu înseamnă că e greu să ții pasul cu ea. Te ajutăm și noi. Și sperăm că și prin acest episod afli mai multe despre societatea și momentul în care trăim. Dacă ți-a plăcut, spune-le și altora. Suntem pe Spotify, Apple Podcasts și alte platforme pe care le preferi pentru podcasting. Pe Facebook și Instagram îți vom fi mereu alături să ne spui ce curiozități ai și ce invitați ai vrea să avem pentru episoade viitoare.
26-10-202146 minuten, 17 seconden
Episode Artwork

Cum am descoperit nuanțele plăcerii | Pătratul Roșu X Billie Rose

Iată că a venit și acest moment în care discutăm despre plăcere. Iar pentru acest lucru ni s-a alăturat Billie Rose. Billie Rose este una dintre cele mai cunoscute persoane din România când vine vorba de legatul cu sfori. Practică asta din 2015 și, totodată, trece printr-o explorare continuă a ceea ce înseamnă plăcere queer. Pentru acest episod avem și o concluzie temporară: nu crede că nu-i pentru tine până n-ai încercat și nu crede că ai înțeles până n-ai simțit. Dă play, bucură-te de moment și spune-ne ce ai învățat nou. Îți suntem alături pe Facebook și Instagram, iar fiecare episod nou ajung la tine pe platforma ta preferată de podcasting.
12-10-202144 minuten, 10 seconden
Episode Artwork

Ce am învățat după o relație nesănătoasă de zece ani | Ioana Burtea X Pătratul Roșu

„Totul se așază, baby” e cel mai nou eseu personal pe care Ioana Burtea l-a publicat. E pe site-ul Decât o Revistă și are trecut ca timp de citire o durată de 79 de minute. Ce ar fi putut scrie cât să ajungă la durata unui, aproape, lungmetraj? Ei bine, a scris despre Relație. E a ei, personală, a trăit în aproape un deceniu cu suișuri care frizau fericirea și cu coborâșuri care deveneau de-a dreptul un abis. E însă un eseu în care te-ai putea regăsi cu acea relație începută în liceu și continuată până când niciunul dintre voi nu mai știa de ce. Sau poate era relația din facultate. Sau poate cea începută undeva la o coadă la taxe, după un match pe Tinder sau la finalul unei ieșiri în oraș. Oricum ar începe o astfel de relație te poți trezi în situația în care să te întrebi de ce tot încerci s-o faci să funcționeze și, la o adică, ce e și ce rost are iubirea. Când am vorbit cu Ioana, eseul ei era deja pus în fața publicului de o lună. Ea ne-a dezvăluit ce a fost în spatele momentelor pe care le-a trăit, dar, mai ales, ce a învățat din experiența asta. Nu are o concluzie nici eseul ei, nici episodul, că nu e vorba doar despre concluzii uneori, ci mai mult de lecții și de a face ce e bine pentru tine, chiar dacă presupune să renunți la relații, oameni și planuri. Dă play, învață ceva nou și află o poveste cum rareori vezi în spațiul public. Dacă n-ai făcut-o deja, citește textul Ioanei. Are mai multă viață decât cuvinte în el, așa că nu te lăsa intimidat/ă de durată. Iar pe noi ne găsești mereu pentru gândurile și curiozitățile tale pe Facebook și Instagram și platformele tale preferate de podcasting.
28-9-202140 minuten, 34 seconden
Episode Artwork

Ce vor femeile din rural să știe despre sex | Pătratul Roșu x Adina Păun

Odată cu acest episod avem și-o premieră: Adina Păun este prima voce pe care ai auzit-o la Pătratul Roșu care revine pentru un nou episod. Prima dată am vorbit despre activitatea ei de moașă și de ce nașterea naturală e atât de importantă. De data asta am pus pe masă un subiect la care nu te-ai gândit prea des: ce vor femeile din mediul rural să afle despre viața sexuală. Adina a vorbit cu femei din comunități defavorizate din trei județe în cadrul proiectului ACCESS derulat de Centrul FILIA. Multe dintre femeile întâlnite în aceste zone nu au făcut niciodată o ecografie la sân, nu sunt asigurate și se confruntă cu discriminare când merg la medic. Caută însă răspunsuri, vor să știe de problemele pe care le pot avea și își doresc acces mai bun, mai facil, la serviciile de îngrijire reproductivă, acces la contracepție și o monitorizare a sarcinii care să le țină pe ele și pe copiii lor în siguranță. Aceste episod te va ajuta să înțelegi mai bine nevoile din mediile rurale, din comunitățile defavorizate, dar vei vedea și cum curiozitățile nu țin cont de granițe. Este, totodată, o fereastră către o lume cu care e posibil să n-ai contact, dar ea există. Acum am adus-o un pic mai aproape prin poveștile Adinei. Nu uita că pe noi ne găsești pe toate platformele de podcasting, cum ar fi Spotify, Apple Podcasts, dar și pe rețelele sociale Instagram și Facebook pentru orice curiozități ai și pentru întrebări pe care ai vrea să le punem următorilor noștri invitați.
14-9-202144 minuten, 55 seconden
Episode Artwork

Viața mea după ce-am aflat că am HIV | Pătratul Roșu x Alexandru

Până în 2018, Alexandru a trăit o viață. Apoi, a început alta odată cu diagnosticul că are HIV. De atunci până în prezent și de aici înainte lunar trebuie să treacă pe la spital să-și ia tratamentul. Miza, ca pentru fiecare persoană seropozitivă, e ca virusul să fie nedetectabil (= netransmisibil). Diagnosticul nu vine însă cu o condamnare la viață, iar acesta e primul mit pe care l-am abordat. Tratamentul funcționează atât timp cât persoanele diagnosticate îl respectă. Totuși, pentru ce nu există medicament e stigmatizarea și despre asta am discutat pe larg cu Alexandru. În cazul HIV, România ocupă un loc aparte. Sunt mii de persoane seropozitive care au ajuns să fie infectate cu virusul la începutul anilor '90 din cauza transfuziilor cu sânge. În ciuda acestui eșec de care statul, prin sistemul medical, e direct responsabil, încă lipsește o comunicare consolidată despre ce e, ce nu e și ce înseamnă diagnosticul HIV. Astfel că dă play și fii un pic mai informat, ca să nu crezi mituri promovate ca fiind adevăruri. În cazul în care ai HIV, nu ezita să ceri ajutor. Diagnosticul nu trebuie văzut ca un capăt de linie, după cum am aflat de la Alexandru, pentru că există soluții.
31-8-202148 minuten, 8 seconden
Episode Artwork

Toxicitatea care te face să simți că n-ai un loc în societate | Pătratul Roșu x Andre Rădulescu

Despre ce melodie ai putea spune că te-a învățat ceva despre tine? Poate nu chiar învățat, dar măcar să îți arate că lumea nu e doar în alb și negru, cum credeai. Andre Rădulescu s-a regăsit în această situație la minutul 2:18 din clipul melodiei „Dă-mi nopțile-napoi” de la ASIA. Și a fost un prim moment în care și-a dat seama că ceea ce trăiește nu este atât de greșit pe cât părea conform standardelor societății. În limitele unei societăți tradiționale, cei din jur se așteptau ca Andre să se îmbrace și să se comporte ca o fată. Însă Andre nu își dorea să facă asta. Totodată, nu se identifica nici ca băiat. I-a luat ani întregi să găsească cuvintele potrivite pentru a-și descrie identitatea de gen. La vârsta de 32 de ani a ajuns la o bornă importantă în viață: și-a făcut coming out-ul drept persoană non-binară agender. Totodată, mai nou este și personaj principal in documentarul Deea X, un portret intim care urmărește îndeaproape povestea sa în timp ce încearcă să găsească un echilibru între activism, relații și propriul coming-out. Cu Andre am discutat despre toxicitatea de a pune pe cineva într-o cutie și de a avea așteptări în concordanță cu ceea ce ceilalți cred că-i normal, despre relația cu familia, activitatea în ONG-ul pe care l-a fondat în orașul natal, dar și despre cum lumea poate fi un loc mai just pentru membrii comunității LGBTQ+. Cu siguranță vei învăța ceva nou odată cu acest episod și cel mai important e ca de fiecare dată să ai mintea deschisă schimbărilor prin care lumea trece. Pe noi ne găsești pe Facebook și Instagram și poți asculta acest episod și altele din arhivă pe platformele tale preferate de podcasting.
6-7-202145 minuten, 40 seconden
Episode Artwork

Iluzia sănătății pe care ai ajuns s-o crezi | Pătratul Roșu x Cornel Moca, specialist sportiv

Puteam la fel de bine să denumim acest episod: Tu știi ce mai face corpul tău? Asta și pentru că, de multe ori, uităm cât de important e să avem un corp sănătos care să poată duce grijile cotidiene, inclusiv pe cele care țin de integritatea și explorarea sexualității. Și noi, ca tine, am ignorat în repetate rânduri nevoile sale. Și asta până acum, când l-am avut invitat la microfon pe Cornel Moca. Viața lui Cornel se învârte în jurul sănătății, încă din adolescența în care a avut probleme până la vârsta de adult, când a devenit un sprijin pentru cei care vor să schimbe ceva în felul în care arată sau se simte corpul lor. Și face asta prin sport. Cornel este specialist sportiv și de-a lungul carierei și-a dezvoltat aptitudinile pentru a-i ajuta pe ceilalți în corectarea atitudinilor posturale și în a alege o alimentație sănătoasă. Cu experiența lui și curiozitățile noastre am aflat informații utile despre capcana pozitivității corporale fără a ține cont de impactul asupra sănătății, despre cultura sălii de fitness și de ce iluzia unor mușchi frumos conturați poate deturna un om de la ideea integrității corporale. Te invităm să asculți noul episod și să ne spui cum te-ai regăsit în el, dacă te-a determinat să faci schimbări în viața ta, dar și ce ai vrea să mai explorăm și în episoade viitoare. Ne găsești mereu pe Facebook, Instagram, YouTube, Spotify și toate platformele tale preferate de podcasting.
22-6-20211 uur, 1 minuut, 32 seconden
Episode Artwork

Ce e menstruația, fără prejudecăți și rușine | Pătratul Roșu x Iele-Sânziene

Despre menstruație am putea spune simplu: câte culturi, atâtea feluri de a o privi și înțelege. Doar că ar fi prea puțin, deoarece este unul dintre cele mai importante subiecte din viața unei femei. Ce află însă o adolescentă despre menstruație atunci când vine momentul ei? Nu prea multe și, în general, nu ceea ce i-ar face viața mai ușoară și ar ajuta-o să-și înțeleagă corpul mai bine. Pentru noul episod Pătratul Roșu ni s-a alăturat Oana Constantin, sociolog și jumătatea Asociației Iele-Sânziene, iar de la ea am aflat ce e util pentru adolescente să știe, ce se întâmplă în corp la menstruație, dar și de ce durerea extremă din timpul acestei perioade nu-i deloc un semn bun. Dacă ar fi să rămâi fie și doar cu o singură informație din episodul acesta, atunci asta e deosebit de importantă: nu-i nicio rușine într-un mecanism firesc al corpului. Secole la rând încărcate cu mituri și prejudecăți nu sunt o scuză când vine vorba de informare și înțelegere. Dă play, informează-te, ajută-i și pe alții care nu știu și rămâi alături de noi pe Facebook, Instagram și platformele tale preferate de podcasting.
8-6-20211 uur, 1 minuut, 44 seconden
Episode Artwork

De ce îmi vând nudurile online | Pătratul Roșu x Ivanna Ravac

OnlyFans și Patreon sunt două platforme de care foarte probabil ai mai auzit până acum. Dacă cea dintâi e asociată cel mai des cu conținutul dedicat adulților, cea din urmă e despre aproape orice. Se poate spune că epoca revistelor dedicate bărbaților a cam apus. Dar odată cu acest fenomen a apărut altul: democratizarea diverselor domenii via internet. Așa e cazul și cu posibilitatea de a-ți vinde nudurile online, indiferent cum te identifici, și de a-ți asigura chiar un trai foarte bun din asta. Prin lumea aceasta ne-a purtat Ivanna Ravac. Ea a început ca model profesionist, din acela de care ai auzit la TV sau ai citit în presă, iar în prezent își vinde nudurile artistice pe Patreon, după un debut pe OnlyFans. Am discutat despre demersul ei, despre ce înseamnă să te expui astfel, despre blocajul din lumea actuală când vine vorba de nuditate, dar și ce reprezintă pentru ea. Dă play, ascultă și informează-te, dar fă-o cu mintea deschisă. Iar nouă ne poți fi alături pe Facebook, Instagram și toate platformele tale preferate de podcasting.
25-5-202153 minuten, 37 seconden
Episode Artwork

Cum te schimbă o traumă | Pătratul Roșu x Diana Vasile, ISTT

Sigur ai auzit cel puțin o dată veșnicul discurs că toți suntem defecți. Sau poate te-ai gândit la tine în situația asta, că nu-ți iese nimic, că te tot împotmolești. Ca oameni avem un mod foarte ciudat de a ne raporta la propria persoană și la cei din jur. Și mai des decât ai crede multe dintre deciziile noastre au la bază cel puțin o traumă. Tocmai de aceea, cu acest episod, am vrut să explorăm lumea vastă a traumei, formele sale, manifestările din viața de zi cu zi. Lucrurile alea care-s chiar sub nasul tău, dar refuzi să le vezi, pentru că s-ar putea să fie mult prea dureros. Este, totodată, poate cel mai lung episod pe care l-am făcut până acum, dar si așa ni se pare prea scurt pentru câte lucruri încă mai sunt de elucidat. În acest demers ne-a fost alături Diana Vasile. Ea este psiholog, psihoterapeută, dar și președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Te invităm să ne fii alături și posibil să descoperi răspunsuri la acele acțiuni sau decizii din viața ta la care până acum nu aveai nicio concluzie. Și, cu puțină răbdare, să găsești și niște soluții. Pe noi ne găsești mereu pe Facebook și Instagram, iar întreaga colecție de discuții și răspunsuri, pe numeroase teme, te așteaptă pe platformele populare de podcasting, cum ar Spotify sau Apple Podcasts, și inclusiv YouTube.
11-5-20211 uur, 22 minuten, 37 seconden
Episode Artwork

Viața mea intimă a început cu un abuz sexual | Pătratul Roșu x Irina

Atenție, conținut cu posibil impact emoțional. Episodul acesta din Pătratul Roșu este despre vulnerabilitate, inocență, dar și multă putere de vindecare și înțelegere a sinelui. Irina avea 16 ani, el 18 ani. Nimic nu a decurs cum și-ar fi imaginat și cu siguranță n-a fost cum citise în revistele vremii că se întâmplă lucrurile. Întregul ei corp spunea „NU", dar ea a considerat că nu are voie să spună asta, dacă a ajuns atât de departe. Noaptea aceea i-a urmărit apoi viața intimă din fiecare relație. După un deceniu de la acel moment a început să-și înțeleagă corpul și să închidă acel capitol din viața ei. Irina e consultant în comunicare, storyteller, fondator Urban Sanctuary și este cea mai nouă invitată la microfonul Pătratul Roșu. Este o onoare pentru noi să te invităm să-i afli povestea, una dintre cele mai emoționante dintre câte am prezentat până acum. Dacă crezi că povestea ei ar putea să ajute pe cineva, nu ezita să o dai mai departe. Vindecarea poate începe chiar și cu un pas atât de mic.
20-4-202150 minuten, 58 seconden
Episode Artwork

Cum e să trăiești cu borderline | Pătratul Roșu x Mihai Bran, psihiatru

Ce e tulburarea de personalitate borderline? Ce înseamnă să fii bipolar? Sunt două curiozități pe care le-am întâlnit în întrebările primite de la ascultătorii podcastului, mai ales că mulți oameni le confundă. Mihai Bran, medic psihiatru și fondator ATLAS, a stat pe scaunul expertului Pătratul Roșu ca să facă un pic de lumină în lumea asta, dar și asupra conceptului de normalitate. Poate că nu e chiar o surpriză, dar normalitatea nu e în nuanțe de alb și negru. Cum nicio tulburare de personalitate nu este atât de simplă pe cât te-ar face să crezi o definiție găsită online sau un clip de pe Youtube. Am vorbit cu Mihai și despre ce presupune construirea unei relații și chiar întemeierea unei familii alături de persoane cu astfel de tulburări. Nu e imposibil, dar dacă situația o cere e important să te gândești și la binele tău și să-l ajuți pe celălalt atât cât poți și să pui în balanță unde se termină fericirea ta și cât de mult ți-o influențează un astfel de partener. Ca de fiecare dată, sperăm că ai găsit în acest episod informații care să te ajute și să înțelegi un pic mai bine lumea. Pe noi ne găsești mereu pe Facebook, Instagram, YouTube și orice platformă de podcasting. Scrie-ne oricând simți nevoia. Împreună putem învăța. Și dacă vrei să ne susții, ne poți fi alături cu o cafea virtuală despre care poți afla mai multe aici: bit.ly/SustinePatratulRosu
6-4-202155 minuten, 42 seconden
Episode Artwork

Schimbările majore pe care copilul le aduce într-un cuplu | Pătratul Roșu x Roxana Grigorean

De fiecare dată când cineva spune că un copil e o responsabilitate imensă nu greșește. Oricât de mult și-ar dori oamenii să crească pe lângă ei o altă ființă, aceasta produce niște schimbări semnificative în cuplu. Am vrut să aflăm însă ce presupune acest moment, așa că am invitat-o pentru cel mai nou episod pe Roxana Grigorean. Ea este psihoterapeut individual, de cuplu și de familie și ne-a ajutat cu răspunsurile pe care poate și tu le căutai în eventualitatea în care vrei un copil. Sau măcar să ai o altă perspectivă asupra contextului în care ai fost adus/ă pe lume. Totodată, trebuie reținut că nu e totul în tonuri de negru. Un copil poate întări fundația unui cuplu. Dar nu poate face asta doar existând, iar cel mai sănătos e ca partenerii să știe dinainte la ce să se aștepte. Acestea fiind spuse, pleacă urechea aici și spune-ne ce-ai învățat. Pe Facebook și Instagram ne poți spune oricând ce vrei să afli de la următorii invitați. Și dacă ți-ai dorit vreodată să ne scoți la cafea, acum poți. Una virtuală, dar ne bucurăm și de aceasta acum. Ne poți susține aici: https://bit.ly/SustinePatratulRosu
23-3-202158 minuten, 6 seconden
Episode Artwork

Operațiile estetice intime pe care și le fac românii | Pătratul Roșu x Mihai Chertif

Poți spune pe bună dreptate că frumusețea e subiectivă. Dar aici nu discutăm despre standardele ei, ci despre cum poate fi modificat corpul uman prin chirurgie și nu numai, dar și de ce aleg unii oameni să facă asta. Poate că știai, poate că afli acum, dar acesta nu e un serviciu folosit preponderent doar de un anumit gen. Atât bărbații, cât și femeile vor să îmbunătățească lucruri care țin de aspectul lor. Mihai Chertif, medic specialist chirurgie plastică și estetică la Cosmedica, ne-a condus prin labirintul acestei lumi și ne-a explicat ce presupune fiecare operație care ar putea să îmbunătățească viața de cuplu și încrederea pacienților în sine. De la faloplastie, la mare căutare printre bărbați, la labioplastie, vaginoplastie și multe altele, le-am atins pe toate în discuția asta care îți arată cam cât de puternic poate fi impactul unei astfel de intervenții în viața unui pacient. Sper să te bucuri de acest nou episod și, mai ales, să afli ceva nou sau să-ți clarifici ceva ce nu ai înțeles. Și dacă ți-a plăcut, îți suntem mereu aproape pe orice platformă de podcasting, pe Facebook, YouTube și Instagram. De luna aceasta ne poți susține și prin platforma Buy me a coffee, unde avem și opțiunea de membership prin intermediul căreia tu poți fi vocea care pune întrebarea: http://bit.ly/SustinePatratulRosu
9-3-20211 uur, 17 minuten, 57 seconden
Episode Artwork

Viața cu boli neurologice | Pătratul Roșu x Mihai Ionescu, neurolog

Cu acest episod pătrundem în sistemul nervos al fiecăruia dintre noi și totul se întâmplă în câteva zeci de minute despre acele mecanisme ale creierului care ne influențează viața sau ne-o dau cu totul peste cap. Mihai Radu Ionescu este medic specialist neurolog și cu el am discutat despre bolile neurologice, miturile cu care am fost hrăniți încă de mici, dar și cum toate acestea ne afectează viața de cuplu și cea intimă. De la scleroza multiplă, Alzheimer, Parkinson până la Tourette și Huntington, poți spune, pe bună dreptate, că creierul uman e fascinant și n-ai greși deloc. Iar prin munca unor oameni ca Mihai îl putem privi dincolo de stări, emoții și personalitate. La finalul acestei discuții garantăm că vei rămâne cu ceva nou ce nu știai azi, iar pentru mâine te va pregăti să fii un om care înțelege un pic mai bine lumea din jur. Cum la astfel de cunoștințe merită să aibă acces toată lumea, nu ezita să le spui și altora. Și rămâi aproape de noi pe orice platformă de podcasting preferi, YouTube, Facebook sau pe Instagram, ca să și aflăm de la tine ce ai vrea să știi și ce curiozități ai pentru următorii invitați.
23-2-202151 minuten, 15 seconden
Episode Artwork

De ce chiar și copilul e o ființă sexuală | Pătratul Roșu x Andrada Lupșe

Am revenit. Dăm drumul sezonului 5 chiar azi, mai ales că elevii, mulți dintre ei, revin la școală. Episodul de azi e despre ei și cum adulții din jurul lor pot să-i înțeleagă mai bine. Episodul de azi e de fapt și despre tine, felul în care ți-ai descoperit plăcerea, sexualitatea, nevoia de intimitate și ți-ai format limitele personale. Andrada Lupșe este psihoterapeut în terapia relațională Imago și o fină cunoscătoare a mentalului copiilor și adolescenților. Bine te-am regăsit. Încă e de muncă atunci când vine vorba de educație și putem doar spera că împreună vom învăța mai mult și mai bine în 2021. Rămâi aproape aici, pe Facebook, Instagram, Spotify și orice altă platformă de podcasting preferi.
8-2-20211 uur, 4 minuten, 21 seconden
Episode Artwork

Cum îți schimbă anxietatea viața | Pătratul Roșu x Ligia Moise

De peste 15 ani, Ligia Moise s-a specializat să înțeleagă mai bine emoțiile și stările prin care trecem. Este psiholog clinician și în episodul de azi am vorbit cu ea despre anxietate. Este o discuție pe care ți-o recomandăm lângă ceva cald de băut. Nu promitem că viața ți se va schimba de cum dai play, dar la final e foarte probabil să vrei să schimbi ceva în ea și să fie în bine. Și îți dorim să-ți iasă. Acesta a fost un an ciudat, mai ales pentru anxietate. Dar, iată, îl ducem până la final. Ce învățăm? Pe scurt, o groază. De la Ligia am învățat că ritmul în care trăim nu e neapărat cel care ne definește. Și, totodată, există insule de liniște și în oceane de anxietate. Dă play și fă-ți un bine; acum și oricând ai ocazia. Pe noi, în 2021, ne vei găsi tot aici.
22-12-20201 uur, 38 seconden
Episode Artwork

Ce e intimitatea | Pătratul Roșu x Museum of Intimacy

Despre cel mai nou episod am putea spune fără să greșim că le-am invitat în intimitatea Pătratului pe Manuela și Raisa. Sau că ele ne-au invitat în intimitatea unui proiect deosebit: Museum of Intimacy. Oricum ar fi, aceste fraze sunt fix cum e intimitatea: diferită pentru fiecare și diferită în funcție de moment. Ca de cele mai multe ori am pornit de la o întrebare: ce e intimitatea? Și, dat fiind subiectul, am mai adăugat o întrebare: ce pui pe pereții și în sălile unui muzeu dedicat acesteia? De la Manuela și Raisa am aflat cum, în urmă cu doi ani, au pornit un proiect care în 2020 s-a dovedit mai important ca niciodată și a devenit un loc în care oamenii au împărtășit acele gânduri care au o greutate pe care doar metaforele o pot cuprinde. Sperăm ca discuția noastră cu cele două să te ajute să îți înțelegi și explorezi intimitatea. Ne mai rămâne doar să îți recomandăm să dai play, să asculți și să ne spui cum ți s-a părut și ce-ai aflat nou. O poți face aici sau pe Instagram. Și rămâi alături de noi pe orice platformă de podcasting, pe cele două rețele sociale sau pe YouTube.
2-12-202057 minuten, 55 seconden
Episode Artwork

Viața mea ca persoană asexuală în România | Pătratul Roșu x Alex

Conform unei estimări care pare că n-a mai fost actualizată din 1994, 1% din populația planetei este asexuală. Cum trăiesc acești oameni? Cum întrețin relații? Acestea sunt curiozități, mai mult sau mai puțin întemeiate, despre una dintre minoritățile sexuale care se regăsește în acel plus din „LGBT+”. Așa am întâlnit-o pe Alex Zorilă, care are 23 de ani și se descrie drept homoromantică, adică iubește femeile, și asexuală, adică nu o atrage sexual nicio persoană. Și da, a avut relații, ba chiar este într-una chiar acum. Da, a făcut și sex, dar nu i-a fost ușor. Așa cum ne știi, i-am pus în față și curiozitățile tale. Așadar, te invităm să afli un pic mai mult despre viața ei în România printre prejudecăți și sentimente. Dă-i play, informează-te și ține-ne aproape de sufletul și urechile tale aici, pe Facebook, Instagram, YouTube, Spotify și orice altă platformă de podcasting preferi. Mai sunt zile în 2020 și mai sunt curiozități.
10-11-202049 minuten, 1 seconde
Episode Artwork

Cât de ușor poți să intri într-o relație toxică | Pătratul Roșu x Ana

Ai trecut vreodată printr-o relație toxică? Dacă da, dar și dacă nu, crezi că ai putea identifica elementele care o fac toxică? Cei mai mulți oameni, nici cei care suferă, nici cei care provoacă suferința, nu-și dau seama. Sau o fac mult prea târziu. Desigur, sunt și cei care asta vizează, să-l reducă pe celălalt la nimic. Ca să facem un pic de lumină asupra subiectului, mai important ca niciodată în 2020, am vorbit cu Ana Cosmoiu. Ea este doctorand în psihologie și împreună am căutat sursa toxicității din relațiile noastre, cum poți identifica semnele și ce poți face ca să te recuperezi după așa ceva și să revii la speranțe și gânduri ceva mai optimiste cu privire la relațiile viitoare. Ana e, în prezent, în curs de formare ca specialistă în terapie experiențială focalizată pe emoție. Alături de ea am răspuns și la multe dintre curiozitățile tale, mai ales că acest episod a fost foarte cerut de ascultătorii Pătratul Roșu. Te invităm să dai play și să afli un pic mai mult decât știai până acum. Spune-le și altora ori de câte ori crezi că îi ajută. Noi îți suntem alături aici, pe Instagram, Facebook, YouTube și toate platformele preferate de podcasting.
27-10-20201 uur, 4 minuten, 9 seconden
Episode Artwork

Cât de gravă e situația hărțuirii stradale în România | Pătratul Roșu x Hey, pisi!

E marți, întâmplarea face că e și 13 octombrie, așa că avem toate motivele să fim bucuroși, pentru că tocmai am publicat noul episod Pătratul Roșu, iar Simona Chirciu și Ilinca Prisăcariu ne-au făcut plăcerea de-a povesti pe larg despre hărțuirea stradală. Ce facem cu ea? Sănătos ar fi s-o scoatem din societate, dar așa ceva nu se întâmplă peste noapte. Iată, de doi ani și un pic avem o lege care o pedepsește, dar plângerile sfârșesc fără soluționare. Totuși, Simona și Ilinca recomandă tuturor celor care au fost, sunt și vor trece prin așa ceva să reclame hărțuirea. Ca răspuns la nepăsarea din societatea, Ilinca a inițiat proiectul „Hey, pisi!”, iar Simona a adus subiectul în mediul academic cu o lucrare de doctorat. Noi am pornit discuția de la o idee: de ce există hărțuire? Așa am aflat, cum ai și tu ocazia, că nimeni nu-i infailibil în fața hărțuirii stradale, că agresorii își aleg victimele, de multe ori, nu pe baza hainelor și că schimbarea nu poate veni de undeva de sus, ci începe de la fiecare. Am putea spune că începe, la propriu, de la nivelul străzii. Hărțuirea, atât sexuală, cât și de altă natură, n-are nicio scuză. Și, din fericire, există soluții de-a lupta cu ea. Așa am ajuns să distrugem din mituri și să facem acest episod ca o lecție despre un mâine mai bun. Noi mai avem idei de invitați și subiecte, însă ne place și să aflăm ce te interesează pe tine. Nu ezita să ții legătura cu noi pe Instagram și Facebook și să ne ții aproape prin aplicațiile de podcasting preferate.
13-10-20201 uur, 10 minuten, 49 seconden
Episode Artwork

Viața și situația femeilor din comunitatea romă în România | Pătratul Roșu x Georgiana

Ne-a mers la suflet discuția cu Georgiana Lincan. Am pornit de la dărâmarea unor mituri și ne-am trezit zeci de minute mai târziu că am aflat o groază de lucruri despre viață, egalitate de șanse, educație și cât de greșite sunt unele prejudecăți. Ea e membră a Asociației E-Romnja, un ONG din București care se ocupă de promovarea drepturilor femeilor rome, și expertă în egalitate de șanse. Vei regăsi în acest episod informații despre cum se raportează femeile din comunitatea romă la tot universul educației sexuale, de la contracepție până la vizitele la ginecolog. Pe măsură ce asculți vei observa un fenomen ciudat: prejudecăți vechi care cad pe măsură ce sunt contextualizate și explicate de cineva care înțelege, la prima mână, ce se întâmplă cu adevărat. Nu ne mai rămâne decât să-ți urăm audiție plăcută și să ne dai un semn, cu sugestii, critici și alte gânduri, pe Facebook sau Instagram.
29-9-202037 minuten, 38 seconden
Episode Artwork

Povestea mea ca lesbiană în România | Pătratul Roșu x Alexandra

Alexandra are 20 de ani, studiază în Marea Britanie și e lesbiană. De la ea am primit unele dintre cele mai bune răspunsuri despre ce înseamnă să fii o tipă gay în România, de ce tip de prejudecăți te lovești, dar și cum se raportează oamenii la orientarea ei sexuală atât în comunitatea LGBTQ+, cât și-n afara ei. Sunt încă multe lucruri de aflat, însă sperăm că prin această discuție să mai găsești răspunsuri la dilemele tale. Sexualitatea poate fi un subiect complicat, de aceea e important să îi înțelegem pe ceilalți și de ce pentru ei chiar și începerea unei relații și afișarea acesteia sunt un proces dificil. Nu uita că ne găsești pe platformele preferate de podcasting, dar și pe Instagram și Youtube. De asemenea, oricând ai curiozități sau sugestii despre ce subiecte ai vrea să tratăm nu ezita să ne spui. Suntem împreună pe acest drum.
16-9-202041 minuten, 49 seconden
Episode Artwork

Cum e să fii persoană trans în România. Povestea mea | Pătratul Roșu x Damon

Damon a avut nevoie de 10 ani între momentul în care și-a dat seama că ceva nu e în regulă și vârsta la care chiar putea să facă ceva în acest sens. Acum, la trei ani de la începerea tranziției medicale, se declară fericit. Și e o fericire care a început cu prima injecție de hormoni, când viața lui s-a schimbat la 180 de grade. Să fii persoană trans în România nu e ușor. Pe de o parte, tratamentele necesare nu se găsesc mereu la farmacii sau în spitale. Pe de altă parte, societatea încă nu e suficient de deschisă ca să înțeleagă că ce-a simțit Damon la șase ani, și alții ca el la alte vârste, nu-i un moft sau o fază trecătoare. Nu mai devreme de iunie 2020 doi senatori PMP au trecut prin Parlament o lege care să interzică orice referire la identitatea de gen în școli și universități. Un așa demers nu e singular și nu va fi ultimul. Ne regăsim în punctul acesta. Și pornind de la curiozitățile noastre, dar și ale ascultătorilor podcastului, am vorbit cu Damon despre tot procesul prin care a trecut. Ne-a explicat cu răbdare, așa cum sperăm că vei asculta și tu. Așa că dă play și spune-ne ce-ai aflat nou. Ne găsești pe Instagram, YouTube și orice platformă de podcasting preferi.
1-9-202032 minuten, 45 seconden
Episode Artwork

De la pedofilie până la zoofilie, ce sunt parafiliile | Pătratul Roșu la psihiatru

De astăzi începem sezonul patru al podcastului. Într-un an cu atât de multe schimbări și momente extreme pornim la drum cu un subiect pe cât de important în societate, pe atât de puțin cunoscut pe scară largă. E vorba de parafilii și tulburările parafilice. Dacă aceste cuvinte nu-ți zic nimic, e în regulă, am adunat răspunsuri care să facă lumină. Nici noi n-am știut, dar am vrut să aflăm ce-i împinge pe oameni să fie pedofili, necrofili, zoofili sau exhibiționiști. Roxana Mischianu, medic primar psihiatru cu supraspecializare în sexologie, are o experiență de peste 30 de ani în domeniu. Ea ne-a oferit răspunsuri din zona cealaltă a sexualității, cea despre care afli uneori de la TV sau care e tratată în filme și seriale sau documentare. Am discutat inclusiv de soluțiile extreme, cum ar fi castrarea chimică, și de ce nu există o abordare perfectă care să rezolve toate problemele. Sperăm că vei găsi în acest interviu explicațiile care să te ajute să înțelegi mai bine aceste tulburări. Pe noi sigur ne-a ajutat. Ne găsești pe toate platformele importante de podcasting și suntem aici sau pe Instagram pentru întrebările sau curiozitățile tale.
18-8-202050 minuten, 23 seconden
Episode Artwork

Libertate furată: traficul de persoane în România | Pătratul Roșu x Ioana Bauer, eLiberare

Oricum ar arăta societatea în bula ta, când ieși din ea sunt o groază de lucruri care pot fi schimbate. Și pentru unele dintre ele e nevoie chiar de-o schimbare a modului în care ne raportăm la ceilalți. În episodul Pătratul Roșu de azi „ceilalți" sunt victimele traficului de persoane, oamenii care de cele mai multe ori sunt chiar sub nasul tău. Probabil că cel mai des auzi despre acest subiect în tandem cu exploatarea sexuală. Dar tot la trafic de persoane intră și victimele exploatate prin muncă, în spații insalubre și fără pic de respect față de demnitatea umană. Despre toate astea, dar și la ce nivel a ajuns traficul de persoane în România, ne-a vorbit Ioana Bauer, parte din mișcarea socială eLiberare. În ultimii ani s-a implicat activ în educarea societății pentru a preveni astfel de abuzuri, cât și în recuperarea victimelor care au trecut prin așa ceva. Sperăm că vei învăța ceva nou din episodul de azi. Ne găsești ca de obicei pe platforma ta preferată de podcasting (Spotify, Apple Podcasts, Soundcloud și altele) și suntem aici sau pe Instagram pentru curiozitățile și sugestiile tale.
7-7-202052 minuten, 26 seconden
Episode Artwork

Cum vorbești cu copiii tăi despre sex | Pătratul Roșu x Ana, asociația Mame pentru Mame

După discuția înregistrată la distanță cu Ana Măiță, am primit în sfârșit un răspuns la întrebarea: cum ar fi dacă părinții ar discuta liber, deschis, cu copiii lor despre sexualitate? Pentru că există, din fericire, și astfel de cazuri. Acum vi-l prezentăm pe al ei în ceea ce poate fi foarte bine o oră de parenting sau, pur și simplu, de abordare relaxată și transparentă a lucrurilor. Ana Măiță este președinta Mame pentru Mame, este mamă a doi băieți, iar în noul episod Pătratul Roșu te invităm să afli cum chiar și subiectele care par foarte complicate pot fi abordate lejer pentru a pune bazele unei educații care ajută enorm adulții de mâine. Până la următorul episod, la care am început deja lucrul, spune-ne cum ai descoperit tu pornografia și cum ai înțeles sexualitatea în adolescență? Și, mai ales, ce-ai adăuga într-un ghid de pregătire a generației viitoare.
23-6-20201 uur, 12 minuten, 27 seconden
Episode Artwork

Problemele din viața sexuală despre care trebuie să vorbești | Pătratul Roșu x Gabriela, sexolog

Pentru noul episod înregistrat de la distanță am vorbit cu Gabriela Madaras, medic endocrinolog cu studii în sexologie, din Târgu Mureș, despre problemele pe care majoritatea încercăm să le ignorăm. Pe cât de nou e domeniul sexologiei la noi în țară, pe atât de mare e și interesul din partea pacienților de-a înțelege prin ce trece corpul lor când vine vorba de viața sexuală. Gabriela ne-a povestit despre vaginism, anorgasmie, ejaculare precoce, disfuncții erectile, dar și cât de toxică poate fi îngrădirea libertății de exprimare a adolescenților care caută răspunsuri. Problemele, dar mai ales căutarea răspunsurilor, nu țin de credință, vârstă ori gen. Sau n-ar trebui să țină. Noi am adunat câteva care sperăm să-ți fie utile. Până la următorul episod, te așteptăm să ne spui ce alte curiozități mai ai. Ne găsești mereu pe Facebook, Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.
9-6-20201 uur, 5 minuten, 59 seconden
Episode Artwork

Ce înseamnă, de fapt, să-ți înțelegi sexualitatea? | Pătratul Roșu x Liana, sexological bodyworker

Sunt oameni care au un dar când vine vorba de sex. Dar ce facem noi, restul, cum devenim și noi mai buni? E o dilemă pe care am tot întâlnit-o de când facem acest podcast. Și acum am găsit persoana perfectă să ne explice lumea sexualității. Liana Buzea e sexological bodyworker și te învață cum să îți înțelegi corpul și să sesizezi semnalele pe care ți le transmite. Ea ne-a explicat de ce explorarea de tipul acesta se poate reflecta pe mult mai multe paliere ale vieții decât pare la prima vedere. Fără alte cuvinte, te invităm să dai play, să asculți și să afli poate ce-ți lipsește. Până la următorul episod, rămâi aproape pe platformele de podcasting ca Spotify, Soundcloud sau Apple Podcasts. Iar pe Instagram și Facebook ne poți spune cu cine crezi că ar trebui să mai vorbim și ce alte subiecte de educație sexuală te-ar interesa.
19-5-20201 uur, 7 minuten, 13 seconden
Episode Artwork

Problemele despre care bărbații nu vor să vorbească | Pătratul Roșu x Răzvan Bardan, urolog

De ce ne trebuie educație sexuală? Poate te întrebi asta uneori. Și destul de des răspunsul are legătură directă cu sănătatea, cum am aflat de la Răzvan Bardan, medic primar urolog din 2009 cu specializare în medicina sexualității din 2012. Cu ajutorul lui am descoperit ce probleme au bărbații din România, de ce nu prea ajung la urolog (de bunăvoie) și de ce tot felul de tratamente pentru prostată, multe promovate la TV, pot face mai mult rău decât bine. Dacă ești bărbat, sperăm că acest episod te va face măcar să iei în calcul să te verifici sau măcar să faci un examen de rutină. Dacă ești femeie, vei afla despre problematica bolilor cu transmitere sexuală. Până atunci, ține-ne aproape de urechile și sufletul tău cu un follow și un subscrise pe Instagram, SoundCloud, Spotify sau Apple Podcasts. Nu ne supărăm să ne spui curiozitățile tale sau să ne zici de la cine ai vrea să mai afli răspunsuri.
28-4-202045 minuten, 57 seconden
Episode Artwork

Ce faci cu fricile în perioada de izolare | Pătratul Roșu x Ioana, psiholog

Da, e o perioadă dificilă, dar asta o știm cu toții. Totodată, nu trebuie să ne facem viața mai grea decât e. Noi am luat o pauză de la interviurile cu care te-am obișnuit și am invitat-o, la o discuție de la distanță, pe Ioana. Ioana Terente e psiholog și ea ne-a ajutat să vedem cum am putea să facem față mai bine acestor timpuri, dar și de ce nu trebuie s-o apucăm pe pantele disperării. Am adunat și întrebări de la ascultători și așa poate găsești răspunsuri la dilemele tale. Nu uita să ne ții aproape de urechile tale și ochii tăi cu un follow pe rețelele sociale Instagram și Facebook și platformele de podcasting ale Apple, Spotify sau Soundcloud.
7-4-202056 minuten, 7 seconden
Episode Artwork

HIV în România, de la prejudecăți la tratament | Pătratul Roșu x Alina Dumitriu

În 2018, erau aproape 38 de milioane de persoane infectate cu HIV la nivel global. Acest virus a marcat puternic istoria ultimilor 40 de ani și încă este o problemă în prezent. Din fericire, situația nu mai e atât de gravă ca în trecut, dar cel puțin în România prejudecățile sunt încă foarte puternice. Însă nu asta ne-a interesat în discuția cu Alina Dumitriu, directoare executivă Sens Pozitiv, ci prin ce trece o persoană infectată cu HIV. Alina ne-a explicat pas cu pas totul, de la ce medicamente pot fi luate până la ce înseamnă să ajungi să fii declarat recuperat și chiar vindecat. În prezent, contractarea virusului nu mai înseamnă automat moarte. Totuși, asta nu îi oprește pe cei mai mulți oameni să judece fără să înțeleagă fenomenul. Se estimează că între 1981 și prezent, epidemia de HIV a ucis la nivel mondial între 25 și 35 de milioane de persoane. În plină pandemie, acum cu alt tip de virus, stai în casă și ia-ți o oră să afli lucruri noi din realitatea care te înconjoară zi de zi. Alina a venit cu răspunsurile, noi cu întrebările. Tu dă-i play pe Soundcloud, Spotify sau Apple Podcasts și urmărește-ne pe Facebook și Instagram ca să fii la curent cu ce interviuri mai pregătim.
17-3-202057 minuten, 20 seconden
Episode Artwork

Cum e să fii model de videochat și mamă într-o țară ca România | Pătratul Roșu x Elena

Elena este model de videochat și, în același timp, unul atipic. Asta pentru că este mamă, lucrează de acasă, într-o cameră special amenajată chiar de ea, și pentru că, alături de partenerul ei de viață, are o afacere. Am vrut să aflăm cum le împacă pe toate, dar și ce înseamnă videochatul pentru ea. Ce vei asculta în noul episod Pătratul Roșu este o poveste excepțională de viață despre prejudecăți, încredere în sine și multă muncă. Odată cu acest episod noi ne mai bucurăm de un lucru: Pătratul Roșu a împlinit un an. Din martie 2019 până în prezent am vorbit cu oameni care ne-au arătat că, de cele mai multe ori, viața e absolut imprevizibilă și plină de lucruri la care cu toții ar trebui să fim mai atenți și mai deschiși. Martie este, totodată, o lună in care sărbătorim ziua internațională a femeii. Noi vă dorim să nu așteptați o zi anume, ci să profitați de toate. Și de oportunitățile care vin odată cu ele. Până la următorul episod, rămâi aproape cu un follow și un subscribe. Și nu fi străin. Dacă vrei să ne transmiți ceva, să ne recomanzi un invitat sau ai vreo curiozitate, te așteptăm cu drag.
3-3-202044 minuten, 16 seconden
Episode Artwork

Primul meu avort | Pătratul Roșu x Alexandra

În cel mai nou episod Pătratul Roșu, Alexandra, o tânără din București, ne-a povestit prin ce-a trecut când a ales să facă avort. Decizia și demersul n-au fost deloc simple. De la ea am încercat să aflăm ce schimbări produce un astfel de proces și care sunt stările emoționale pe care le aduce cu sine. Prietenului ei de atunci, cu care a și rămas însărcinată, îi era teamă mai ales de mama lui. Și asta n-a ajutat deloc în cel mai complicat moment al relației. Cum nu ajută nici că, în 2019, zeci de spitale din România refuzau să facă întrerupere de sarcină. De medici care au încercat s-o convingă să păstreze copilul a dat și Alexandra. Ne-a explicat și ce argumente au folosit. Sperăm să te ajute răspunsurile pe care le conține acest episod. Pentru întrebări și următorii invitați, rămâi aproape cu un like pe Facebook, un follow pe Instagram sau pe platformele de podcast Spotify și Apple Podcasts. Dacă ai sugestii despre ce subiecte ai vrea să documentăm lasă-ne un mesaj. Iar pentru o aprofundare a situației avortului din România, poți oricând să asculți episodul pe care l-am făcut în sezonul al doilea cu Andrada Cilibiu de la Centrul Filia.
18-2-202053 minuten, 9 seconden
Episode Artwork

Prin ce treci când ești drag queen în România | Norvina Bucurovici x Pătratul Roșu

În noul episod Pătratul Roșu am discutat cu Norvina Bucurovici, drag queen în România. Odată intrat în lumea asta descoperi un univers în care realitatea se îmbină cu fantezia și o face prin ținute extravagante, fabuloase pe alocuri. Înainte de toate e un performance, un demers prin care vrei să fii mai mult decât ești în viața reală. De la Norvina am aflat prin ce trece înaintea unui spectacol, cum a ajuns să-și facă singură țiutele, dar și cum a explicat familiei ce vrea să facă și de ce vrea să fie parte din această lume. Sperăm că informațiile din acest interviu răspund curiozităților tale. Dacă vrei să afli și mai multe de la oamenii cu care ne întâlnim, urmărește-ne pe Instagram și ascultă-ne pe Spotify sau Apple Podcasts.
4-2-202042 minuten, 1 seconde
Episode Artwork

Cum e lumea videochatului din România | Maria x Pătratul Roșu

Pe lângă politică și fotbal, probabil că România se pricepe și la videochat. Din fericire, nu toți cred că le știu pe toate și la curiozitățile voastre am încercat să răspundem în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Maria Boroghină, manager operațional la Best Studios, a luat subiectul videochatului și l-a despicat pe toate părțile. De la stigmat la bani și cât stau modelele în lumea asta, sperăm să descoperi aici răspunsurile de care aveai nevoie. Cu ocazia asta începem al treilea sezon al podcastului. Mulțumim că ești alături de noi și nu uita să dai mai departe ce-ai aflat, poate au și alții dileme. Ne găsești ca-ntotdeauna și pe Spotify, Apple Podcasts, Youtube, Instagram și Facebook.
21-1-202048 minuten, 5 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Ioana Luțescu, specialistă în infertilitate

Fertilitatea este un subiect care poate întări sau destrăma cupluri. Ce duce însă la infertilitate și, mai ales, ce poate ajuta la prevenirea ei? Ca să aflăm, am vorbit cu Ioana Luţescu, medic de obstetrică ginecologie specializată în infertilitate. Contrar a ceea ce crezi, niciodată nu e o singură parte vinovată. Subiectul e complex și mereu pornește de la a înțelege cuplul și problemele sale. Răspunsuri la astfel de dileme, ce presupune un tratament, dar și ce mituri persistă cu privire la acest domeniu poți descoperi în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Suntem pe Spotify, Apple Podcasts și Soundcloud. Dă play și fii un pic mai informat. Apoi, dă follow și fii la curent cu toate noutățile.
20-12-201946 minuten, 32 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Maria Stan, profesoară de limba și literatura română

Săptămâna asta a venit cu o veste proastă pentru elevi, școala românească și mai toată lumea care trăia cu speranță pentru educația locală. Testul PISA a arătat că 44% din elevii români sunt analfabeți funcțional. Cum e însă în lumea lor? Am vrut și noi să aflăm, așa că am vorbit cu Maria Stan. Ea are 25 de ani și este profesoară de limba și literatura română și dirigintă de liceu în București. Din interior, școala românească se vede un pic altfel. Despre mediul acesta, despre adaptarea la elevi, dar și ce putem cu toții învăța de la ei afli din noul episod Pătratul Roșu.
6-12-201952 minuten, 41 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Elena Iorga, psihoterapeut de cuplu și familie

România a început, cu greu, să creadă în terapie și în mersul la psiholog. Dar care e situația când vine vorba de terapie în cuplu? Asta am vrut și noi să aflăm în noul episod Pătratul Roșu, unde am avut-o invitată pe Elena Iorga, psihoterapeut de cuplu și familie de la Clinica Oana Nicolau. De la de ce înșelăm până la cum ne influențează emoțiile deciziile de zi cu zi, în viața în doi și nu numai, a rezultat un interviu din care poți afla cu ușurință ce ne face oameni în cuplu și cum ne raportăm la relații, în general. Dar și la sex, evident. Dă play și nu ne supărăm dacă dai un follow, un like sau în share, să afle și alții.
22-11-201959 minuten, 36 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Mirela Popa, medic primar ginecolog și specialistul Planifică Neprevăzutul

Poți să planifici tot ce se întâmplă când faci sex? Dacă ai ceva experiență, cel mai probabil o să zici da. Dar ce faci când nu ai experiență? Când ești la început și totul pare o nebuloasă. Ca să aflăm ce dileme au tinerii, am vorbit cu Mirela Popa, medic primar ginecolog și specialistul Planifică Neprevăzutul. Ea primește lunar sute de întrebări de la adolescenți din toată țara. Astfel poți spune că intră în contact direct cu generația care are mai mult ca niciodată nevoie de educație sexuală. Ascultă noul episod Pătratul Roșu și, dacă înveți ceva nou, dă-l mai departe să afle și alții. În caz că știai tot, dă-l mai departe celor care încă au dileme.
8-11-201936 minuten, 47 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Adina Păun, moașă și consultantă în alăptare certificată internațional

De ce alunecă în depresie o mamă care abia a născut? De ce cezariana a ajuns o problemă pentru România? Cum se discută despre sex și cum e să fii mamă în mediile defavorizate. Acestea sunt doar câteva întrebări la care ne-a răspuns Adina Păun, moașă și consultantă în alăptare certificată internațional. Interviul de azi te va purta prin toate fazele la care este expusă o mamă. Poate crezi că știi cum e, dar niciodată nu poți avea toate răspunsurile, mai ales că este o perioadă extrem de grea presărată cu o mulțime de alegeri dificile. Adina a descoperit ăsta pe propria piele, apoi a încercat să ajute alte femei. Și nu s-a oprit aici. Despre toate aceste provocări poți afla din noul episod Pătratul Roșu. Dă-i play, ieși din zona de confort și stai aproape pentru și mai multe răspunsuri pe care le căutăm și le împărtășim cu tine.
25-10-20191 uur, 13 minuten
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Andrada, de la Centrul Filia: situația avortului în România

Când am început acest podcast, am pornit de la ideea că trebuie să discutăm despre educație sexuală în România și trebuie s-o avem. Iar unul dintre subiectele spinoase e avortul. Deși interzicerea sa în timpul comunismului a dus la mii de victime, țara parcă a uitat de acest capitol de istorie. Avortul e încă un tabu. Medicii nu vor să discute sau să îl facă, iar femeile se găsesc de multe ori fără speranță. Fără să mai amintim de asociațiile care încearcă să suprime un drept fundamental: cel asupra propriului corp. Andrada face la Centrul Filia o cercetare extraordinară: avortul în România modernă la nivelul spitalelor. A fost invitata noastră pentru cel mai nou episod Pătratul Roșu ca să afli și tu care-i situația în țara care trăiești. Dă play, informează-te și ține-ne aproape cu un follow pentru episoadele viitoare!
4-10-20191 uur, 5 minuten, 36 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Irina Gache, artist vizual

Ce vezi când te uiți la o fotografie nud? Poate sexualitate, poate emoție, poate acceptarea propriului corp. Depinde de tine ce vezi. Noi am vorbit cu Irina Gache despre ce încearcă ea să surprindă în fotografiile ei din seria „Nude is not rude” și, mai mult, ce e dincolo de un nud. Am împachetat răspunsurile în cel mai nou episod Pătratul Roșu. Dă play, bucură-te că vine weekendul și rămâi informat. Noi am trecut deja la treabă pentru episoadele viitoare și ca să le prinzi de cum le publicăm dă un follow.
20-9-201956 minuten, 34 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Profa

Pentru unii e cea mai veche meserie din lume. Poate că au dreptate, dar cum este, de fapt, viața în lumea lucrătoarelor sexuale? Din exterior e privită de mulți cu un bagaj considerabil de ură, ironie, stereotipuri, milă sau chiar scârbă. Însă care-i realitatea din interior: prin ce trec femeile care practică această meserie, ce vor de la stat, dar și ce nu vedem, de fapt, din lumea lor? Am făcut acest interviu cu mintea deschisă, așa cum le-am făcut pe toate, și Profa ne-a ajutat enorm cu răspunsuri pe care trebuie să le afli. Că întrebările sigur ți le-ai pus deja. Dă play, dă follow sau subscribe, că nu ne oprim aici. Dar acum ia-ți o pauză de la rutină și ascultă un interviu care o să rămână mult cu tine.
6-9-20191 uur, 4 minuten, 31 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Irina Vasilescu, cofondatoarea Pe Stop

Menstruația e cea mai urâtă perioadă a lunii pentru multe femei, de la dureri până la disconfortul pe care-l aduce. Dar ce te faci când n-ai condițiile în care să-ți oferi alinare pentru alea 4-5 zile? Sau nici măcar cu ce să te speli? La asta s-a gândit Pe Stop când a decis să ofere lunar pachete cu absorbante femeilor din comunitățile defavorizate ale Bucureștiului. Au vrut să aducă puțină demnitate în locuri în care apa curentă e un lux. Despre proiect, rezultate și poveștile descoperite ne-a vorbit Irina Vasilescu, cofondatoarea asociației Pe Stop.
23-8-201943 minuten, 52 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Antonella Lerca-Duda, femeie romă transgender și președinta SWC

Pentru noul sezon, care începe azi, am vrut să vorbim cu o persoană trans ca să aflăm prin ce trece în România. Ne-a răspuns în detaliu la fiecare întrebare Antonella. De la cum a descoperit că nu se regăsește în corpul ei până la mituri despre viața trans, am adunat în acest episod răspunsuri pe care le-ai căutat sau răspunsuri la întrebări la care nu te-ai gândit până acum. Dă play și fii informat! Și dacă ți-a plăcut dă un follow ca să afli rapid ce pregătim cu fiecare episod nou.
9-8-201954 minuten, 39 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Alexandra Miroslav de la Tineri pentru Tineri

Am pornit Pătratul Roșu cu credința că niciodată nu-i prea târziu să vorbești și să afli mai multe despre educația sexuală. După toate discuțiile cu oameni ale căror activități sunt conexe domeniului, am ajuns la Alexandra. Munca în educarea adolescenților i-a definit viața de adult. De la ea am încercat să obținem toate acele răspunsuri pe care voiai să le afli despre tineri și curiozitățile lor, dar și cum sunt în realitate cursurile astea de educație sexuală care sunt atât de blamate de unii. Așa că bagă urechea aici și dă mai departe să afle și alții.
5-7-201956 minuten, 26 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Raj-Alexandru Udrea, actor și performer activist

Mâine e PRIDE, iar azi avem la Pătratul Roșu un episod prin care să descoperi o parte din lucrurile care-ți scapă când vine vorba de LGBTQ+. Ne-a ajutat Raj-Alexandru Udrea, actor și performer activist. Ne-a povestit, printre altele, despre cum a descoperit că-i gay, homofobia din comunitate, de ce e nevoie de PRIDE și, mai ales, ce să-i spui unui copil când vede doi bărbați ținându-se de mână. Da, eterna întrebare are răspuns.
21-6-20191 uur, 6 minuten, 43 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Oana Maria Zaharia, artistă și feministă convinsă

Oana e genul ăla de om pe care n-ai cum să-l ratezi în lista ta de Facebook. Vorbește cu nonșalanță despre teme „sensibile” ca sexul, orgasmul, plăcerea sau sexualitatea și postează nuduri sau poze nonconformiste cu corpul ei. D-aia pentru unii naște frustrări, în timp ce pentru alții devine imaginea sau vocea acceptării de sine. În episodul ăsta din Pătratul Roșu am vrut să cunoaștem omul din spatele imaginii și cât de mult reușește să schimbe mentalități.
24-5-201948 minuten, 20 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Răzvan Pindic, psihanalist în formare

Ce ar fi înțeles Freud din societatea de azi? În România, am avut un referendum anti-gay, educația sexuală lipsește din școli, stăm în vârful clasamentelor cu mame minore și problemele nu se opresc aici. Sexualitatea e complexă și noi am căutat răspunsuri în învățăturile lui Freud. Ne-a ajutat Răzvan Pindic, psihanalist în formare și fondator Cercul Freud. Am căutat răspunsurile pe care noi ne-am fi dorit să le avem la încă din vremea adolescenței.
10-5-201944 minuten, 17 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Kitty Rea, una dintre cele mai cunoscute BDSM-iste din România

Când vine vorba de sexualitate, n-ai cum să treci cu vederea BDSM-ul, poate cel mai controversat concept pe care mulți încă nu-l înțeleg. De aceea în episodul ăsta din podcastul Pătratul Roșu am invitat-o pe Kitty Rea, una dintre cele mai reprezentative voci ale comunității BDSM din România. Ne-a vorbit despre consimțământ, ipocrizia românilor, abuz, cât de diferită e comunitatea din țară față de cele din străinătate și multe alte teme pe care le atinge BDSM-ul.
19-4-201953 minuten, 59 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Cristina Răduță, o mamă tânără și nonconformistă

Oricâte ai citi sau ai vedea, nimic nu te pregătește pentru ce înseamnă să fii mamă, cu atât mai puțin pentru ce vei simți și cum te va transforma sarcina. Am stat de vorbă cu Cristina Răduță, o mamă de 27 de ani, despre toate etapele prin care treci odată ce rămâi însărcinată. De la momentul când descoperi cele două liniuțe până la oamenii care-ți spun cum să-ți crești copilul, le găsești pe toate în noul episod din Pătratul Roșu.
5-4-20191 uur, 38 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Dada Jones, vloggeriță pe educație sexuală din România

Știm că nu ți-e tocmai ușor să vorbești despre sex. D-aia am invitat-o pe Dada Jones, vloggeriță pe educație sexuală în România, să o facă în locul tău. De aici până la mimarea orgasmului și prejudecățile români, le-am acoperit pe toate în noul episod din Pătratul Roșu.
22-3-201935 minuten, 12 seconden
Episode Artwork

Pătratul Roșu x Silviu Iștoc, medic primar obstetrică ginecologie

Știi toate curiozitățile pe care le-ai avut vreodată despre ginecologi, indiferent dacă ești femeie sau bărbat? Da, și noi le-am avut. Așa că am vorbit cu cineva care să ne lămurească. Și așa debutează Pătratul Roșu, podcast pe educație sexuală. Avem nevoie de ea, generațiile care vin au nevoie și sperăm că în discuția de azi vei găsi răspunsuri pe care le cauți.
8-3-201954 minuten, 11 seconden