DoR #50 e numărul aniversar cu care încheiem călătoria noastră împreună. Ce sperăm e tocmai să vă gândiți la încheieri ca la momente de tranziție înainte de începutul unei noi călătorii.Autor și voce: Cristian Lupșa ★ Support this podcast ★

Vara asta am vizitat școala profesională „Gheorghe Burac” din comuna Vlăsinești, județul Botoșani. Din 2015, aici învață băieții din împrejurimi cum să devină mecanici agricoli, adică profesioniști capabili să conducă și să repare tractoare, combine și alte utilaje agricole.E o meserie importantă pentru că fără acești mecanici nu s-ar putea face muncile agricole în ferme mari. Nu poți semăna, erbicida sau recolta dacă nu ai tractoare și degeaba ai tractoare dacă nu are cine să le conducă. Și, ca în multe alte domenii în România, există mai puțini profesioniști decât e nevoie – cu câteva sute mai puțini. De ce avem puțini profesioniști? Un mix de motive: cei pe care îi avem aleg să plece în străinătate, pentru că salarii și condiții mai bune; și tot mai puțini elevi aleg să învețe meseria și să devină tractoriști.Tocmai de aceea am fost la Vlăsinești. Voiam să înțeleg ce face școala bine, dar și ce hopuri mai are de trecut. Am găsit așa: • o școală care se modernizează: de anul ăsta, copiii se mută într-o clădire unde e totul nou-nouț, de la atelierul de mecanică la uneltele cu care o să lucreze. • profesori care îi țin aproape pe elevi, chiar dacă mulți dintre ei au ore în mai multe localități și sunt clienți fideli ai microbuzelor. • copii pasionați de agricultură, dornici să muncească (în țară sau în afară, încă nu sunt siguri) și să posteze despre tractoare pe TikTok, unde e viața lor digitală.Și am mai găsit și căldură și secetă. Multă căldură și secetă, pentru că Botoșaniul, ca mai toată țara vara asta, n-a avut parte de câte ploi avea nevoie. Și asta e problema cea mare. E minunat că copiii ăștia învață cum să conducă tractoare și că sunt pasionați de asta. Iar eforturile pe care le fac profesorii pentru ei sunt uriașe. Dar ce te faci cu toate astea când te confrunți cu o amenințare prea mare pentru tine, cum sunt schimbările climatice? **Autor și voce: Oana FilipMontaj: Ana Maria CiobanuFoto: Bogdan DincăMuzica: Podignton Bear - Clouds, Rain, Sun; Podington Bear - Wavy Glass ★ Support this podcast ★

Medalii de aur, recorduri, faimă și alte povești din vara unui adolescent care a devenit cel mai rapid înotător din istorie.Când a intrat în arenă, din tribuna de unde-l priveau părinții și alți câțiva români, s-a auzit „Hai David!”. Mersese bine în calificări și semifinale și știa că mai are rezerve. S-a gândit să fie calculat, să nu plece prea tare, dar nici prea încet. Îi place proba de 200 de metri liber pentru că e una tactică, inteligentă, o cursă pe care trebuie s-o plănuiești bine.Cu luminile stinse, sub cubul pe care scria Make History, n-a avut cea mai rapidă reacție la start. Sud-coreeanul de 19 ani Sunwoo Hwang a sărit primul în apă. N-a fost în față nici după primul bazin. Tom Dean a întors primul după 50 de metri, cu o viteză sub recordul mondial de seniori. Dean era primul și după 100 de metri.Pe a treia lungime de bazin, spectatorii s-au ridicat în picioare. David a preluat conducerea și i-a lăsat pe ceilalți în spate. „Ăsta e cel mai important moment din viața mea de până acum”, și-a spus la fiecare două brațe. „Trebuie să demonstrez – nu lumii, ci mie – că pot fi cel mai bun din lume și o pot face cu stil.” Picioarele îl ardeau, dar mintea îi era mai alertă decât niciodată. Își dorea să câștige mai mult decât oricine din bazin. Voia să fie memorabil.A atins peretele primul, urmat de Hwang și de Dean. A întors capul spre tabelă și a văzut timpul: 1:43.21. De 10 ani, niciun înotător nu coborâse sub 1:44. A încleștat din dinți și a lovit apa cu pumnul, ridicând stropi de spumă în aer. Știa că-l poate înota, dar tot s-a simțit incredibil să-l vadă pe tabelă. Era al patrulea cel mai rapid din istorie și al doilea în costum textil. (Cele de poliuretan, din perioada 2008–2009, au fost interzise pentru avantajele pe care le ofereau). Era un nou record mondial de juniori și un timp mai bun chiar decât cel de 1:43.39 pe care-l scrisese pe foaie, cu o vară înainte.Și-a dat jos casca și a mai lovit o dată apa.Era cel mai bun din lume, cum își dorise de mic. Era și primul campion mondial din istoria înotului masculin românesc.Autor și voce: Andreea GiucleaMontaj: Ana Maria CiobanuFoto: Matei BuțăMuzica: Podignton Bear- Vibe Drive ★ Support this podcast ★

În liceu, mi-am găsit cea mai bună prietenă – mai precis, nouă cele mai bune prietene. După 19 ani împreună, m-am întrebat ce ne-a făcut relația să dureze și ce am învățat despre prietenie.*De când eram mică, prieteniile între fete erau fie ridicate pe un piedestal – trebuie să ne avem ca surorile etc. –, fie trivializate pentru că „fetele mereu se ceartă”, „fetele nu sunt loiale”, „fetelor le place drama” și tot ce mai auzeam în jurul nostru, de multe ori de la băieți și bărbați aproape mândri să fie motivul intrigii într-un grup de prietene. Când o prietenie între femei eșuează, ajunge să fie ca o despărțire. Cu toate astea, am fost programată să pun prietenia înaintea intereselor amoroase. Așa procedaseră și mama, și bunica – născute în generații care au văzut valoare în clădirea unei comunități într-o lume în care femeile nu aveau mult sprijin. Așa m-au instruit și personajele din Sex and the City. De altfel, am simțit pe pielea mea că stabilitatea și longevitatea prieteniei între femei sunt mai mari, cel puțin la începutul vieții, decât ale unei relații amoroase. A fost un concept eliberator pentru generația mea, citeam recent într-un articol despre prieteniile mileniale, dar a venit cu așteptări mari. Brusc, legătura cu prietenele noastre trebuia să satisfacă și nevoia unei povești de iubire.*Autor și voce: Ioana BurteaMontaj: Ana Maria CiobanuIlustrație: Ioana ȘopovMuzică inclusă în episod:Podington Bear- Frogs in TuxesPodington Bear- Fantasy and DenouementPodington Bear- Dancing on the Talkfloor ★ Support this podcast ★

S-au împlinit 10 ani de când noul Cod Civil oferă ambilor părinți șansa de a avea „custodia comună” a copiilor. Cum a reușit să declanșeze războaie o soluție legislativă menită să aducă armonie după divorț?În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile ale unor traume pe viață, de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.Acest articol face parte dintr-o serie; ascultă și articolul despre efectele psihologice asupra copiilor care trec prin divorțul părinților. Și citește alte două articole despre recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana SanduIlustrație: Alina Marinescu ★ Support this podcast ★

Divorțul e unul dintre cele mai traumatice momente prin care trecem, copii sau părinți; dar copiilor le lasă urme care nu mai trec.În zeci de mii de familii din România, părinții care aleg să nu mai fie un cuplu trag de copii de parcă ar fi niște elastice. Adulții caută răzbunarea și copiii sunt victime vulnerabile unor traume pe viață,  de la frica de abandon, până la vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare.În ultimele luni am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.Acest articol face parte dintr-o serie; îl poți asculta alături de un reportaj despre cum o schimbare de lege a produs lupte extreme între părinți. Mai poți citi și următoarele articole: recomandări pentru părinții care urmează să se separe și soluții pentru o justiție mai prietenoasă cu copiii.Autor și voce: Oana SanduIlustrație: Alina Marinescu ★ Support this podcast ★

Poate ții minte: pe 15 octombrie 2021, trei cercetători în neuroștiință și psihologie au publicat pe Edupedu.ro o scrisoare-avertisment pentru Ministerul Educației, care tocmai girase un program opțional, numit „Neuroștiința la Clasă”. Semnatarii – Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive, Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională, și Raul Mureșan, cercetător în neuroștiința sistemelor – spuneau că opționalul avea „erori științifice fundamentale” și se baza pe teorii depășite despre dezvoltarea și funcționarea creierului.Era, indirect, și o critică la adresa inițiatorilor – echipa Mind Architect, un podcast de neuroștiință aplicată în viața de zi cu zi, care funcționa ca suport de curs. Cercetătorii atrăgeau atenția că Paul Olteanu, gazda și imaginea podcastului, nu are studii de specialitate, vorbește într-un „limbaj colocvial” nepotrivit predării, ba chiar se folosește de program ca să promoveze printre elevi produsele companiei.Pe un internet care ne antagonizează nu doar în discuții despre politică și vaccin, ci și despre filme și Wordle-uri, nu-i de mirare ce-a urmat.Articol publicat în martie 2022 pe dor.roAutor: Nicoleta RădăcinăVoce: Nicoleta RădăcinăMuzica: Podington Bear, Vibe driveIlustrație: Mircea Drăgoi ★ Support this podcast ★

Criza refugiaților din Ucraina putea fi o ocazie pentru a întări încrederea între cetățeni și stat. Am folosit-o cum trebuie?Rusia a invadat Ucraina în zorii zilei de 24 februarie, dar despre război se vorbea deja de vreo două săptămâni. Primii refugiați au trecut granița chiar în acea zi. I-au așteptat voluntari și oameni obișnuiți, cu mâncare și pături. Mulți i-au și luat acasă. Din toată țara au început să curgă donații către vămi. După câteva zile, au început și autoritățile centrale să se miște: corturi pentru cazare temporară, bilete de tren gratuite.La început, părea că statul și societatea civilă se completează reciproc.Dar numărul ucrainenilor a urcat rapid la mii și zeci de mii pe zi, iar lucrurile au început să se complice.Autor: Sorana StănescuVoce: Sorana StănescuFotografii: Bogdan Dincă ★ Support this podcast ★

Autor: Cosmin PopanVoce: Oana SanduIlustrație: Oana Lohan „Într-o zi petrecută cu ea la muncă, Liliana mă anunță pe nepregătite că s-a mutat pe Bolt Food, care ar plăti mai bine zilele astea. (Mulți curieri fac acest multi-apping, schimbând platforma de la o zi la alta sau chiar și de la o oră la alta, în funcție de cât de bine se plătește). Are în plan să lucreze de la 9 la 14 și de la 17 la 22 și să facă măcar 300 de lei. De dimineață e deja în întârziere: s-a trezit mult după ce-a sunat alarma, n-a apucat nici să mănânce, nici să se machieze (o face în mașină, lângă mine), nici să pună benzină și-a ajuns abia pe ultima sută de metri cu copiii la grădiniță. După o dimineață nu foarte productivă, cu o medie de două comenzi pe oră, urmează luatul copiilor de la grădiniță și o muncă fină de coordonare cu soțul care urmează să-i recupereze pe cei mici și să-i ducă acasă.În două ore de stat cu mama, cei doi băieți sunt greu de strunit: vor și ei afară din mașină când ridicăm și livrăm comenzile, plâng când începe să-i lovească somnul de după masă, îi cer Lilianei să meargă și ea acum acasă cu ei! Anticipata ei pauză de prânz se decalează și se scurtează; ieșim din nou abia la 19 și continuăm până la 23. O oră mai târziu decât era planul și cu 50 de lei mai puțin decât era targetul."  ★ Support this podcast ★

Autor: Sorana StănescuVoce: Oana SanduFotografie: Bogdan Gîrbovan„Elevilor ei le spunea că sunt „clasa campionilor” și că cea mai importantă valoare e prietenia. Când unul dintre ei ajungea la spital (și se întâmpla), îi lua pe toți și mergeau în vizită, până când, pe neștiute, au ajuns să meargă și singuri. Spre sfârșitul clasei a IV-a i-a făcut să nu se mai bată, să citească, dar cam atât. I-ar fi lăsat repetenți pe toți, numai să mai aibă un an cu ei.A făcut, în schimb, altceva: în anul următor a luat o Clasă Pregătitoare ca normă didactică și a rămas diriginte voluntar la clasa ei, cu care făcea și o oră de științe sociale, pe care avea dreptul să o țină datorită studiilor ei: management în administrație publică la ASE. În plus, când putea, mai fura câte o oră cu ei de la colegi: geografie, de la doamna directoare, când și când un desen sau o muzică, ca să mai recupereze câte ceva. Dimineața îi învăța pe cei mici să țină creionul în mână și după-amiezele era cu cei mari." ★ Support this podcast ★

Poate o Primărie cu mindset de „privat”, care își ascultă locuitorii, să readucă prosperitatea într-un oraș post-industrial? „Până la funiculare și furnale reconvertite, Reșița a început să se uite în oglindă, să-și chestioneze aspirațiile și să miște lucruri mici, dar vizibile, care generează niște mândrie locală și aduc oameni laolaltă, în așteptarea efectului de fluture. Și, poate cel mai important, orașul și-a întrebat locuitorii ce vor și a înțeles că bătălia adevărată se dă pentru încredere. N-o să vină imediat, dar trebuie să începi de undeva.”Autor și voce: Nicoleta RădăcinăMontaj: Ana Maria CiobanuFoto: Mircea ReșteaMuzica: Podignton Bear- Springs Come earlyDacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.  ★ Support this podcast ★

Autor și voce: Bogdan CoșaIlustrație: Oana Barbonie„Copil fiind, dacă se-ntâmpla să iau bătaie, dar mai ales înainte să cadă loviturapropriu-zisă, mă rugam să se termine viața în mine așa cum se stinge lumina în tubul televizorului, să nu fiu martor la scena imediat următoare; să nu mai rămână din mine decât o dungă orizontală, apoi un punct tot mai greu de deslușit”, scriam într-un eseu despre copilărie. Așa a fost, l-am urât pe tatăl meu pentru fiecare dos de palmă încasat, pentru că n-aveam unde să fug din calea lui, dar în special pentru că loviturile lui mă nimereau cel mai des peste față, peste ochi. Era de parcă voia să-mi șteargă moaca, să nu mă mai vadă, să nu-l mai văd, și-atunci îl uram și mă uram cu tărie, pentru că-l iubeam. Îmi doream din inimă să ripostez violent și în același timp să dispar. Am urât-o pe mama – și m-am urât însutit pentru că o urăsc, pentru că o iubeam. I-am urât pe colegii care, pentru că părinții îmi interziseseră să ripostez, și-au bătut joc cu cruzime de mine ani la rând. Și m-am urât, la fel, pentru că le căutam prezența, deși acceptasem fără rest regulile familiei mele, pentru că am fost orb – aș fi putut foarte bine să-i împing și eu pe scări, să-i lovesc și eu, mai tare, să le fac ceva care să-i convingă să nu se mai apropie niciodată de mine, dar n-am făcut-o, ca și când n-aș fi avut opțiunea asta.Poți citi și eseul lui Bogdan Coșa, „Acasă a însemnat frică", despre violență domestică, publicat în 2021. Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.  ★ Support this podcast ★

Sunt mai bine de zece ani de când coloana sonoră a Ionelei, o profesoară de limba romani în vârstă de 35 de ani, e construită din vocile copiilor. La început au fost elevii de gimnaziu în risc de abandon școlar din cartierul bucureștean Ferentari, unde făcea educație remedială. Apoi au fost copiii imigranți de la periferia Parisului, pentru care a predat franceză. Acum vocea principală e a fiului ei, dar de doi ani de când s-au mutat în Vizurești, un sat din Dâmbovița la 40 de km de capitală, Ionela are mereu brațele deschise pentru îmbrățișat și alți zâni și zâne, cum își numește elevii. Acasă și în clasă răsună vocea ei fermă, care acoperă orice zumzet.Dar cuvintele pe care le folosește sunt desprinse din cărțile moderne despre creșterea copiilor: „Mulțumesc că ai pus carioca la loc”, „Apreciez că ai încercat singur”, „Mă bucur că ai cerut ajutorul”Urmărește activitatea Ionelei pe pagina FRIENDS Vizurești.Notă: pe parcursul narațiunii vei auzi de două ori cuvântul jignitor „ț*gan” și o dată ”ț*gănie”. Sunt citate din discuții cu persoane rome și nu încurajăm în niciun fel folosirea acestor termeni de către ne-romi, de aceea sunt și ortografiați cu *.Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau ascultă episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio, podcastul Obiceiul pământului sau portretul vioristului Caliu din Clejani. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected]ă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografii: Ioana CîrligMontaj: Ana Maria Ciobanu ★ Support this podcast ★

Totul a început în Gara de Nord, în a doua săptămână din martie. Anastasiia, cei șapte colegi profesori (majoritatea învățătoare, fiindcă școala lor era una primară), elevi din fosta școală și mamele lor abia se instalaseră în casa pusă la dispoziția lor gratuit de o româncă. O găsiseră pe una dintre platformele de găzduire a refugiaților și, după zeci de ore pe drum, se simțeau în sfârșit în siguranță. Cu toate astea, spune Anastasiia, vina îi copleșea. „E un sentiment enorm de vină pe care-l simte fiecare ucrainean când își părăsește țara, care este distrusă de război.”Știa că la Gara de Nord vin mulți refugiați, mulți copii, și că vor găsi aici și voluntari care vorbesc ucraineană sau rusă. Ar fi vrut să ajute cu ce știu mai bine: să predea, pentru că, la un moment dat, copiii care în primă fază au nevoie urgentă de mâncare și de un loc de dormit vor avea nevoie curând și de educație.I-au întrebat pe voluntari dacă pot găsi un loc unde să predea acestor copii. Era însă haos și nu au primit răspunsuri. Și, la un moment dat, în mijlocul Gării de Nord, Anastasiia a strigat în engleză: „Suntem profesori! Vrem să predăm! Copiii au nevoie de educație”.Caută mai multe articole de Oana Sandu pe dor.ro sau ascultă episodul „Pe terenul celor care ajută" din feed-ul DoR Audio, despre mobilizarea românilor pentru refugiații ucraineni, din primele două săptămâni de după începerea războiului. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected] și voce: Oana SanduFotografie: Ioana Moldova ★ Support this podcast ★

Un reportaj scris și citit de Georgiana Ilie, publicat pe 11 noiembrie 2021 pe dor.roAutor și voce: Georgiana IlieMontaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Blue Dot Sessions, Filing awayCând a început să se ocupe de obiceiurile de doliu, s-a luat cu treabă. La parastasul de 40 de zile, a făcut pachete cu hainele lui Zamfirică – geci de piele, cămăși bune, pulovere, pantaloni – și le-a pus de-al lungul străzii să vină vecinii să ia. I-au mai rămas costumele lui, pe care o să le dea la comemorarea de un an. Luna mai a venit și cu treaba din grădină. A pus roșii, varză, ardei și vinete doar pe jumătate de teren, restul l-a semănat cu porumb pentru animale, că știa de acum că nu o să mai aibă nevoie de atâtea legume doar pentru ea.Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control.  ★ Support this podcast ★

În mai multe locuri din București, voluntari, activiști și asistenți sociali ajută refugiații cu informații, mâncare, găzduire, donații, transport și încurajări. Reporterii Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu s-au oprit, în a doua săptămână de război, la Aeroportul Otopeni, Gara de Nord, Gara Obor, Consiliul Național al Refugiaților din Ucraina, sala de sport din Colegiul Tehnic „Henri Coandă", adăpostul asociației Carusel și depozitul de donații din Iuliu Maniu 11. Peste două milioane de ucraineni și-au părăsit țara, iar peste 365.000 au intrat până acum în România. Cei mai mulți au fost în tranzit spre alte destinații. Aproape 283.000 au și plecat deja din țara noastră.  ★ Support this podcast ★

Un eseu scris și citit de Anca Iosif, publicat pe 31 august 2021 pe dor.roAutor și voce: Anca IosifMontaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Blue Dot Sessions, Filing awayTraseul te invită să treci, mai ales prin Bucovina, prin stânele sau printre gospodăriile oamenilor. E important, după ce săriți gardurile, după ce deschideți porțile sau după ce dați lemnele la o parte pe orizontală (stânga-dreapta), să le puneți la loc, să închideți porțile, ca animalele să nu scape.Extra:Citește eseul publicat pe dor.roAscultă înregistrarea unei conversații pe Zoom cu Anca pentru mai multe informații practice despre traseu.Pentru versiunea poetică a eseului, uită-te la Ce dai și ce primești de pe drum, un moment conceput pentru DoR Live: Zona Neutră, filmat în septembrie 2021. ★ Support this podcast ★

Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire? Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro „Eram împreună de două săptămâni și râdeam goi în garsoniera lui din Crângași, într-o seară cu miros de tei.În cameră pluteau nori de Lucky Strike, pe noptieră zăcea o sticlă goală de vin de Recaș, iar noi stăteam pe marginea canapelei extensibile pe care tocmai o rupseserăm făcând sex. Mijlocul s-a scufundat în forma scândurii frânte și nu mai putea fi folosită pentru nimic, nici pentru somn. Râdeam isteric, el cu capul în palme, eu înfășurată în cearșaful înflorat de la mama lui. Nu ni se mai întâmplase așa ceva în scurtele noastre vieți sexuale. Mă simțeam regina sexului, deși reacția mai realistă ar fi fost să mă îngrijoreze calitatea mobilei.  Calcula dacă ar putea să pună niște cărți sub scândura ruptă, ca să țină măcar noaptea aia. Atunci a sunat telefonul și mi-a făcut semn că merge în bucătărie, dar a rămas în cameră.Era gagică-sa, trebuia să răspundă, că n-avea niciun motiv să nu răspundă la miezul nopții. Asta e, trebuia să înțeleg, îmi spusese zilele trecute, că n-are cum să-i dea papucii cu o lună înainte de Bac. Mie un fost mi-a dat papucii cu o lună înainte de Bac. Adică nu mi i-a dat, m-a tărăgănat până când mi-am dat seama că nu mai suntem împreună. Presupun că Răzvan era ceva mai integru de atât, dacă „atât” înseamnă „deloc”. Autor și voce: Ioana BurteaMontaj: Oana SanduColaj: Anna Grozavu ★ Support this podcast ★

După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.”Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected]ă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Andrei PungovschiIntroducere și montaj: Ana Maria CiobanuMuzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană. ★ Support this podcast ★

Umilințele sărăciei nu se uită niciodată, nici dacă-ți propui – și cu atât mai puțin când alegi să te-ntorci în orașul natal. Dar ele pot fi iertate.Un eseu scris și citit de Bogdan Coșa, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro„Decizia de a ne muta în Codlea fusese rezultatul unui proces mai amplu, care începuse cu doi ani înainte, când am venit în Brașov. Atunci, după trei luni de probă, care au reușit să șteargă cu buretele lipsa de direcție pe care ajunsesem să o simt în capitală, am cumpărat un apartament micuț, pe care l-am renovat din mers. Am terminat reparațiile în lunile de izolare din pandemie și, pentru că am înțeles și că ne place să ne murdărim împreună, am hotărât să ne căsătorim.La câteva săptămâni distanță, am aflat că urmează să avem un copil. Asta a resetat din nou jocul; 45 de metri pătrați erau greu de împărțit între un câine blănos, mai degrabă bătrân, care calcă în toți scuipații, și un bebeluș care își scapă non-stop sfertul de castravete și suzeta pe jos. Așa că am luat din nou la mână site-urile cu anunțuri imobiliare și ne-am petrecut o parte din vara lui 2020 colindând cartiere rezidențiale cu locuințe la gri aflate în mijlocul pustietății; la care, ca să ajungem, înghițeam tot praful de pe uliță.Când a dat peste proprietatea pe care aveam să o cumpărăm, Irina mi-a trimis linkul cu mari rezerve, numai cu titlu de exemplu, pentru că era convinsă că n-o să vreau să programăm o vizionare. Era în Codlea, orașul meu natal, de care fugisem mâncând pământul, și-n care reveneam călcându-mi pe inimă, doar cât să-i salut pe părinți, chiar și după ce ne-am întors în Brașov, care era la mai puțin de 15 kilometri distanță.”Autor și voce: Bogdan CoșaMontaj: Ana Maria Ciobanu ★ Support this podcast ★

Un oraș bun e unul care are grijă de oameni. Și rolul unui activist - cum e Irina Zamfirescu - e să le amintească autorităților din București să-și facă datoria. Un reportaj de Georgiana Ilie.În acest episod o ascultăm pe Georgiana Ilie, reporter la DoR. Poate ai citit articolul ei despre următorul cutremur care o să lovească Bucureștiul, sau, mai recent, analiza stilului de leadership al lui Raed Arafat în primele luni de pandemie și povestea programului care pariază pe dezvoltarea încrederii între adulți ca soluție la problemele din sistemul de educație.În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre activista civică Irina Zamfirescu. De peste 10 ani, Zamfi le reamintește edililor bucureșteni care e datoria lor. Din 2020, cel pe care-l trage de mânecă să fie transparent este chiar omul căruia îi datorează ADN-ul ei de activistă: actualul primar al capitalei și fostul activist Nicușor Dan.Varianta scrisă a acestui reportaj cuprinde și informații de context despre activism și urbanism în București. Pe pagina de Facebook Decât o Revistă poți asculta și o discuție între Irina Zamfirescu și Georgiana Ilie despre ce înseamnă să fii activist și cum comunici cu autoritățile publice. La acest articol a contribuit cu documentare de teren și Irina Tacu.Caută mai multe articole de Georgiana Ilie pe dor.ro sau episodul „Mai avem nevoie de Raed Arafat?” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o sau despre cum se schimbă Bucureștiul, o găsești la [email protected]ă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Georgiana IlieFotografie: Adrian CâtuIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Jahzzar - Jardins du Luxembourg ★ Support this podcast ★

Anul în care unui băiat de 13 ani i-a fost dor de toată lumea. Un reportaj de Anca Vancu.În acest episod o ascultăm pe Anca Vancu. La DoR, Anca a scris despre satul românesc, scufundarea unei nave care transporta zeci de mii de oi vii, relația complicată cu părinții ei în pandemie și mediul antreprenorial românesc. În mai 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un reportaj despre TibiCațărăTot, un băiat de 13 ani care și-a început adolescența în pandemie, departe de școală și de prieteni, iar singurul loc care l-a scos din apatie a fost o sală de cățărat.Găsești mai multe articole de Anca Vancu pe dor.ro. Dacă vrei să-i mai asculți vocea, caută în feed-ul DoR Audio episoadele „Un președinte de bloc versus COVID-19” și „De unde-i varza asta?”.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Anca VancuFotografie: Matei BumbuțIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Podington Bear - Bumble, Bean - Rege pe deal ★ Support this podcast ★

Până la 25 de ani, eram convinsă că nu pot să mă abat de la destinul prestabilit de femeie romă. Apoi am plecat. Un eseu de Rowena Marin.În acest episod o ascultăm pe Rowena Marin. Rowena a crescut într-o familie tradițională de romi și a urmat o vreme destinul prestablit al femeilor din comunitatea ei. Apoi a început să caute cine este cu adevărat. În iunie 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un eseu despre drumul pe care l-a parcurs în această căutare. Acum Rowena trăiește la New York, unde lucrează în vânzări pentru Google, e cofondatoare a ONG-ului Women Manifesto 4.0, o comunitate de auto-dezvoltare pentru femei, și scrie o carte despre istoria familiei sale.Dacă vrei să-i scrii Rowenei, o găsești pe Instagram, la @rowenamarin.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Rowena MarinFotografie: Sara CarabantesIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Blue Dot Sessions - Big River Run ★ Support this podcast ★

Sărăcia energetică e printre principalele bariere în calea unei vieți decente. Realitatea zonelor care trăiesc cu fire improvizate arată că soluțiile sunt dificile.În România există 64.000 de așezări informale și Ministerul Energiei a numărat în 2019 peste 52.000 de gospodării la nivel național care nu sunt conectate la rețeaua de energie electrică.Reporterul Ana Maria Ciobanu a fost în mai 2021 la Iazu, în județul Dâmbovița, pentru a înțelege cum e să trăiești fără acces legal la rețeaua de energie electrică și ce soluții există pentru locuințele informale improvizate la marginea satului.O versiune a acestui material a fost publicată în numărul #44 al revistei DoR. Atât articolul din print cât și varianta audio au fost realizate cu sprijinul Enel România.Muzica: Siddartha Corsus, Sita's SongFotografie: Bogdan Dincă ★ Support this podcast ★

Pandemia m-a prins la capătul unor ani buni de auto-distanțare. Cum m-au ajutat atacurile de panică. Un eseu de Bogdan Coșa.În acest episod îl ascultăm pe Bogdan Coșa, scriitor și traducător literar. Bogdan a debutat în 2011 cu volumul Poker, iar în pandemie a publicat romanul Cât de aproape sunt ploile reci, s-a mutat înapoi la Codlea, orășelul natal, și a devenit tată.În aprilie l-am avut invitat la spectacolul Pe Bune Live  –  cum am continuat, un show live online despre ce au învățat artiștii despre ei și munca lor în primul an de pandemie și cum fac să meargă mai departe. Bogdan a vorbit despre cum patru ani de atacuri de panică și auto-distanțare l-au pregătit pentru pandemia care i-a schimbat definitiv viața.Textul a fost publicat în mai 2021 pe dor.ro și în numărul #44 din DoR.Show-ul integral Pe Bune Live e disponibil pe canalul de YouTube decatorevista. Cea mai nouă carte a lui Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, poate fi comandată și din shop-ul DoR, împreună cu DoR #44. Pe Bogdan îl găsești și pe DLITE, blogul Institutului Goethe pe care îl editează, sau îi poți scrie pe Facebook și Instagram.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Bogdan CoșaIlustrație: Dan UngureanuIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Blue Dot Sessions - Step In Step Out ★ Support this podcast ★

Ce poate face fiica după ce mama descoperă că are cancer? Un eseu de Laura Ionescu. În acest episod o ascultăm pe Laura Ionescu  –  sau Luluts. Laura e copywriter freelance, ține traininguri de comunicare pentru ONG-uri, este co-fondatoarea proiectului Dume de mestecat și în pandemie a scris prima ei carte, un volum autobiografic de nonficțiune care va apărea anul acesta la editura Publica.În iunie 2021 a publicat pe dor.ro și în numărul #44 din DoR un fragment din carte. E o poveste din adolescență despre cum a aflat că mama ei are cancer, a încercat să-și ajute familia cu bani și a fost umilită în public de colegele cărora le scria eseurile pentru școală.Caută mai multe articole de Laura pe dor.ro și pe blogul ei luluts.ro. Dacă preferi să-i asculți vocea, găsești în feed-ul DoR Audio episodul „Ce am aflat din arhivele Securității despre pivnița familiei mele”. Poți să-i scrii Laurei pe Instagram la @luluts.Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. Autor și voce: Laura IonescuColaj: Oana BarbonieIntroducere și montaj: Maria BerceaMuzica: Blue Dot Sessions - Filing Away ★ Support this podcast ★

O boală psihică a început să-mi fure cine sunt, puțin câte puțin. Mă lupt cu ea de patru ani. Chiar și cu un diagnostic - bipolaritate și tulburare de personalitate borderline - încă n-am câștigat nimic înapoi. Un eseu de Mădălina Bătrînca-DimitriuLectura: Mădălina Bătrînca-DimitriuIntroducere: Nicoleta RădăcinăMontaj: Ana Maria CiobanuEpisodul cuprinde fragmente din piesa Samsara, compusă de Lucia. Mulțumim Luciei și Overground Music pentru că am putut să folosim piesa în povestea Mădălinei.„Anii în care am început să mă pierd pe mine” a fost publicat pe dor.ro în februarie 2021 și în DoR #43. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

În 2016, tatăl meu a fost acuzat de abuz în serviciu. A fost momentul în care am început să ne redescoperim unul pe celălalt. Autor și voce: Mihai MincanIlustrație: Dan Ungureanu„Al doilea lucru care l-a terminat pe tata” a fost publicat pe dor.ro în octombrie 2020 și în DoR #42. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ce rol are joaca și cum îi facem loc în pandemie, în izolare și în viața de adult. Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografie de Cristiana Mălcică„Fost spiriduș, caut chef de joacă pierdut în pandemie” a fost publicat pe dor.ro. Varianta text aici.  ★ Support this podcast ★

Peisagista Diana Culescu traduce poveștile ascunse și strigătele de ajutor ale arborilor din parcul Cișmigiu și ne arată cum să-i salvăm. Autor și voce: Anca IosifFotografie: Cătălin Georgescu„Ce ne spun arborii din parcuri despre cum să-i îngrijim mai bine?” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #42. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Anca Nica are 35 de ani și ultimii 7 și i-a dedicat muncii pentru împuternicirea femeilor rome prin Asociația E-Romnja, atât la firul ierbii cât și în lupta pentru politici publice incluzive. Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Cătălin Georgescu„Ca femeie romă, ești mereu între două lumi” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #42. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

În cei 40 de ani de aur ai gimnasticii românești, am aplaudat medaliile aduse de gimnastele-copii și am închis ochii la durerile, umilințele și fricile lor. Ce-ar fi dacă le-am asculta cu atenție?Text și voce: Andreea GiucleaColaj: Anna Grozavu „Reversul medaliilor” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Dincolo de ministrul Sănătății de azi zace un alt Nelu Tătaru, un politician local abil și ambițios. Câtă nevoie avem de el în criză și cât are el nevoie de criză pentru a crește politic?Text de Sorana Stănescu și Vlad OdobescuVoce: Sorana StănescuIlustrație: Andreea Juncă-Guzu„Ministrul pandemiei noastre” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Raed Arafat a construit de la zero sistemul public de medicină de urgență. Apoi a devenit șeful unei structuri de stat care a supraviețuit tuturor schimbărilor politice. Are o încredere fantastică din partea populației, dar și critici pertinenți. Ne poate ghida și printr-o criză pe termen nelimitat?Text și voce: Georgiana IlieFotografie: Cătălin Georgescu„Omul potrivit” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Dacă nici măcar în familia ta nu poți să ai încredere să te crească în siguranță, atunci în ce să mai crezi și cum să îți trăiești viața? Un eseu de Ioana BurteaTextul este citit de Ioana Burtea, care a fost înregistrată de Andreea Vrabie.Varianta audio conține muzică compusă de Adina Nelu. Mixaj de Adina Nelu.Ilustrație de Andreea Cristea.Acest eseu descrie ideații suicidare și conține scene grafice de abuz sexual asupra minorilor.„Vorbesc. Ca să nu știu doar eu” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #41. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ani la rând n-am știut să fiu aproape de oamenii importanți din viața mea. Poate perioada asta să schimbe ceva? Un eseu de Vlad OdobescuVoce: Răzvan BrăileanuIlustrație: Andrei Pacea„Ce înseamnă un prieten bun” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Cazurile de coronavirus dintr-un bloc din Suceava îl presează pe președintele asociației de proprietari să caute soluții de siguranță pentru comunitatea lui. Text și voce: Anca Vancu Fotografie: Andrei Pungovschi„Un președinte de bloc versus COVID-19” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Un portret al Jamilei, autoarea celui mai cunoscut canal de YouTube de bucătărie din România. Text și voce: Ana Maria CiobanuIlustrație: Dan Ungureanu„Rețeta Jamila” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Alături de frica față de răspândirea globală a COVID-19 stă eșecul societății românești de a ține la distanță rasismul împotriva romilor. Un eseu de Ioanida Costache Traducere: Cecilia LasloVoce: Oana SanduIlustrație: Tuan Nini„Romii și etnicizarea coronavirusului în România” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

În relații am iubit, am fost fericită, dar mereu am vrut să fiu din nou single. În carantină mă întreb dacă aș putea fi și altfel.Text și voce: Irina TacuIlustrație: Cami Dobrin„În izolare, mi-am înțeles singurătatea și nevoia de ea” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #40. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Două luni am stat cu toții în izolare, așa cum cei mai mulți nevăzători trăiesc mereu. Ne va ajuta perioada asta să fim mai atenți la nevoile celor vulnerabili? Text și fotografie: Vlad OdobescuVoce: Maria Bercea„Pandemia pe nevăzute” a fost publicat pe dor.ro. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

La Casa de Copii „9 mai” din Bușteni au crescut mii de băieți între anii ’70 și începutul anilor 2000. Pentru unii dintre ei, revederea cu foștii colegi supraviețuitori ai sistemului de protecție comunist e o ocazie de a depăna amintiri, dar și de a le nuanța pe cele mai dureroase și ascunse. Text și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Andrei Becheru„Erau și ei frații noștrii” a fost publicat pe Scoala9.ro în iunie 2019 și pe dor.ro. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Drumul lui Horia Tecău spre aurul olimpic trece prin terenuri de tenis mărginașe, mii de kilometri zburați lunar și o întrebare care se tot repetă: „Tu când te retragi?”. Text și voce: Diana BădicaFotografie: Alex Gâlmeanu„Dacă respiri, ești bine” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Nevoia de atenție, validare și faimă m-a transformat într-un hater printre primii influenceri din online. Încă mă lupt să scap de vechile obiceiuri.Text și voce: Ana-Maria Gheorghe„Cum am devenit un hater pe internet” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Într-o zi, am aflat că în pivnița casei în care am crescut au fost bătuți oameni. Așa că am decis să investighez ce s-a întâmplat.Text și voce: Laura IonescuColaj: Oana Barbonie„O zi obișnuită în vechea familie” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

P0lly, Emy Alupei, Bruja și Brașov fac muzică și se exprimă așa cum vor. Chiar dacă asta-i mai sperie pe unii și pe alții.Text și voce: Irina TacuFotografii: Roxana Neacșu„Regine pe România” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #39. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Am făcut o plimbare prin Vaslui pentru a înțelege ce schimbă și ce ține în loc România de azi.Text: Vlad OdobescuVoce: Milli AbagiefFotografie: Cătălin Georgescu„Liniște și frumos” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

De patru ani de când locuiesc în Germania, Cristi și Ioana învață despre nuanțele despărțirii de România.Text și voce: Nicoleta CoșoreanuFotografie: Cătălin Georgescu„Acasă nu încape într-un bagaj” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

O asistentă medicală comunitară dintr-o comună din Vaslui are în grijă 400 de familii vulnerabile care se luptă cu sărăcie, violență domestică și probleme de sănătate. Le poate ajuta să aibă o viață mai bună?Text și voce: Oana SanduFotografie: Ioana Moldovan„Cine e acolo când visele se închid?” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ce șansă le oferă de fapt educația copiilor dintr-un sat sărac, unde nici părinții, nici bunicii n-au mers prea mult la școală?Autor și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Mircea Reștea„Mirajul celor opt clase” a fost publicat pe dor.ro, în DoR #38 și pe Scoala9.ro. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Alina Dumitrescu e de-o vârstă cu România post-comunistă și încă se caută în maldărul de posibilități care îi creează FOMO.Text și voce: Nicoleta RădăcinăFotografie: Andreea Retinschi„Treizeci” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

În Teleorman, milioane de albine au fost ucise în câteva ore. Doi apicultori și-au promis că nu vor lăsa dezastrul să se repete. Text: Oana FilipVoce: Maria BerceaFotografie: Larisa Baltă„Când albinele cad din cer” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #38. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ca să construiești o cooperativă agricolă în România de azi ai nevoie de încredere între fermieri, clienți rezonabili și un camion funcțional.Text și voce: Anca VancuFotografie: Cristina Gânj„Oamenii noștri nu au doar brațe de muncă” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Deși de 20 de ani încercăm să ajutăm femeile să se simtă mai în siguranță, în continuare este mai rușinos să fii victimă decât agresor. Realitatea asta trebuie să se schimbe.Text și voce: Oana SanduIlustrație: Tuan Nini„Dincolo de tăcere” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Într-un oraș chinuit de sărăcie și migrație, membrii unei trupe de hip-hop pun în versuri lucruri pe care nu le pot zice altfel.Text și voce: Vlad OdobescuFotografie: Ana Topoleanu„Aici e Vaslui și nu-i loc de oricine” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ce spun adolescentele din România despre siguranță, violență de gen și cu cine vorbesc despre asta, în urma tragediei de la Caracal din vara lui 2019.Text și voce: Ana Maria CiobanuFotografie: Matei Bumbuț„Frica era aici și înainte” a fost publicat pe dor.ro, în DoR #37 și pe Scoala9.ro. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

La Sibiu, o echipă de medici veniți din străinătate repară inimile copiilor din donații, pentru că statul eșuează în a-și proteja cei mai vulnerabili cetățeni.Text și voce: Adina Florea.Fotografie: Adrian Câtu„În căutarea pulsului pierdut” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici.  ★ Support this podcast ★

De ce contează cum vorbim cu și despre femeile din sport. Text și voce: Andreea GiucleaIlustrație: Irina Perju„Goluri mai multe, glezne mai fine” pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Cum arată încercările unor chefi români de a transforma mâncarea într-o experiență și de a defini noul val al gastronomiei românești. Text și voce: Nicoleta RădăcinăFotografie: Cătălina Penciu„Cum să nu uiți ce-ai mâncat aseară” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #37. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

După ani de căutări, vizite la psihiatri și emoții inexplicabile, am descoperit dintr-un podcast că am tulburare de personalitate borderline. Text și voce: Alexandra BădescuIlustrație: Alina Marinescu„Fată, diagnosticată” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Cum lucrează, cum își crește copiii și care sunt principiile unui procuror tânăr într-o Românie zguduită recent de scandaluri în justiție. Text și voce: Ioana BurteaFotografie: Andrei Pungovschi„Justiție în limita posibilităților” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Ce spune cea mai lungă grevă din memoria recentă despre dinamica de putere și comunicarea dintre angajatorii și angajații fabricilor din România. Text și voce: Nicoleta RădăcinăFotografie: Mircea Reștea„Butonul roșu” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Un grup de sprijin ajută femeile în relații abuzive să ceară ajutor, să-și vindece rănile și să fie exemplu pentru altele ca ele. Text și voce: Oana SanduFotografie: Mircea Reștea„Învingătoarele” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #36. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

Am căutat în trecutul familiei, la Suceava, răspunsurile la toate conversațiile pe care nu le-am avut cu mama și cu bunica. Autor și voce: Ioana BurteaColaj: Oana Barbonie„Ultima moștenitoare” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #34. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

În familia Popa, Sorin e tatăl, Loredana e mama, iar Huntington e boala genetică incurabilă care a schimbat ireversibil cursul vieții lor.Text și voce: Nicoleta Rădăcină Fotografie: Andrei Pungovschi„Pentru tine, ceva veșnic” a fost publicat pe dor.ro și în DoR #34. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★

După cinci ani de creștere și o campanie care a strâns un milion de euro, asociația MagiCAMP, una dintre cele mai cunoscute din România, începe un nou capitol, fără liderii fondatori la cârmă. Text și voce: Oana SanduFotografie: Andreea Retinschi„MagiCAMP: Ce vine după succes?” a fost publicat pe dor.ro și în DoR  #33. Varianta text aici. ★ Support this podcast ★